Ianis Hagi a fost, în ultimul timp, subiectul multor dispute. Foarte mulți oameni de fotbal s-au întrebat dacă internaționalul merită să facă parte din lotul României pentru EURO 2024.
Un fost fotbalist român a dat verdictul și crede că selecționerul Edi Iordănescu are o misiune grea, întrucât Ianis Hagi este într-o situație dificilă.
Prezent în studioul ProSport Live, fostul fundaș central Gabi Cânu a vorbit despre situația lui Ianis Hagi. Acesta a declarat că fotbalistul celor de la Deportivo Alaves traversează o perioadă dificilă, deoarece nu reușește să prindă prea multe minute în La Liga. Astfel, fostul fotbalist consideră că selecționerul Edi Iordănescu are o misiune grea, mai ales că Ianis Hagi a fost un jucător foarte important în campania de calificare.
„Situația lui Ianis Hagi este dificilă. Edi Iordănescu are de luat decizii grele. Ianis e un jucător important, care pe parcursul calificării a dat randament. Să schimbi lotul pe care l-au avut în calificări, să vii cu 10 nume noi la EURO, e dificil.
Sunt decizii destul de dificile pentru selecționer, care sunt sigur că și-ar dori ca Ianis Hagi să aibă mai multe meciuri la Alaves, mai multe realizări. La cum ne-a obișnuit până acum, Edi va lua cele mai bune decizii pentru echipă”, a precizat Gabi Cânu, la ProSport Live.
Dan Alexa, actualul antrenor al celor de la FC Tunari, s-a aflat în studioul ProSport Live alături de Gabi Cânu. Acesta crede că România poate face o figură frumoasă la EURO 2024, în ciuda celor care susțin că „tricolorii” au avut parte de o grupă de calificare accesibilă.
„Mă bucur că am reușit să ne calificăm, chiar dacă lumea spune că am avut o grupă accesibilă. S-a format un grup care ne dă speranțe pentru turneul final. Eu cred în jucătorii echipei naționale. Ucraina are jucători excepțional, jucători care evoluează în campionate puternice ale Europei. Cred că Ucraina este favorită, chiar dacă mi-aș dori să întâlnim Islanda”, a declarat Dan Alexa, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER