Mircea Lucescu a devenit liber de contract după despărțirea de Dinamo Kiev, iar suporterii lui FCSB au vorbit despre posibilitatea ca Gigi Becali să îl aducă la echipă pe „Il Luce”.
Gheorghe Mustață a vorbit în cadrul emisiunii ProSport LIVE despre posibilitatea ca Mircea Lucescu să ajungă pe banca tehnică a vicecampioanei României.
Deși Mircea Lucescu a trecut pe la Dinamo și Rapid, cele două rivale ale vicecampioanei României din Superliga, Gheorghe Mustață l-ar accepta pe „Il Luce” la FCSB și a explicat de ce.
Totodată, Gheorghe Mustață este de părere că Gigi Becali va face un pas în spate dacă l-ar aduce la echipă pe Mircea Lucescu, deoarece latifundiarul din Pipera nu și-ar mai permite să se implice peste el, așa cum o face cu Elias Charalambous.
(Ați accepta ca Mircea Lucescu să fie instalat la FCSB?) „Să vină Mircea Lucescu acum, în secunda asta. Cum să nu îți dorești un antrenor ca Andone sau ca Mircea Lucescu? Cine nu și l-ar dori? Acolo nu merge să facă echipa. Nu merge să te duci la Mircea Lucescu și să îi zici „Bagă-l pe ăla!” Nici Gigi Becali nu și-ar permite lucrul ăsta. Mircea Lucescu nu poate fi controlat sau să îi pună Gigi condiții. Vorbim de un nume mondial”, a spus Gheorghe Mustață în cadrul emisiunii ProSport LIVE.
Gigi Becali a negociat cu Mircea Lucescu și în 2019, atunci când „Il Luce” ar fi fost tentat să revină în fotbalul românesc. Antrenorul a dezvăluit că ar fi putut lucra cu latifundiarul din Pipera, chiar dacă afaceristul obișnuiește să se bage peste antrenori.
„Toată lumea vorbește de Gigi Becali. Nu e problema lui Gigi Becali. E problema celui care lucrează cu Gigi Becali. El trebuie să găsească argumente ca să convingă conducătorul de ceea ce urmează să facă. Eu am știut mereu să-i fac pe patroni să aibă răbdare, să le explic că fenomenul fotbalistic este așa cum este. E normal ca el (n.r. – Gigi Becali) să lupte pentru interesele clubului său.
Am discutat cu el. M-a rugat să mă duc fiindcă nu mai era nimeni pe lângă echipă, să vorbesc cu jucătorii, dar nu s-a pus problema… Eu îl respect foarte mult pe el şi el mă respectă foarte mult pe mine. Niciodată nu am refuzat un sfat. Cine mi-a cerut, am fost prezent. Am considerat că am această datorie ca experienţa mea să servescă cuiva.
El ar fi vrut să merg. Nici eu nu puteam să spun nu în acea perioadă, Dinamo nu mai exista, eram aici acasă, dar când am văzut reacţia presei şi a unora dintre suporteri, am renunţat.
Lumea nu înţelege că se poate trece de la o echipă la alta, rămânând acelaşi om corect, iar rivalitatea sportivă nu înseamnă o luptă incorectă. Rivalitatea sportivă aduce beneficii foarte mari. Stările sentimentale le stimulăm. De ce vin oamenii la stadion? Pentru că sunt reacţii extraordinare, pe care nu le pot avea acasă cu soţia sau cu copiii”, a declara Mircea Lucescu la Playsport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER