Ionel Ganea a făcut planul înaintea „dublei” cu Kosovo și Elveția: „Dacă se întâmplă asta, locul 2 e asigurat!”. Ce atacant ar trebui să folosească Edi Iordănescu | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
Fostul internațional Ionel Ganea a analizat meciurile cu Kosovo și Elveția, pe care naționala României le va juca în preliminariile CE 2024.
Reprezentativa țării noastre se pregătește pentru două meciuri – cu Kosovo și Elveția, ambele în deplasare, din cadrul campaniei de calificare la CE 2024.
Ionel Ganea este convins că un succes în primul joc, programat vineri, le-ar asigura „tricolorilor” locul 2 al clasamentului.
Ionel Ganea a făcut planul înaintea „dublei” cu Kosovo și Elveția: „Dacă se întâmplă asta, locul 2 e asigurat!”. Ce atacant ar trebui să folosească Edi Iordănescu
Fostul fotbalist Ionel Ganea este convins că meciul cu Kosovo este decisiv pentru calificare, și nu cel cu liderul Elveția.
„Ganezu’” a analizat șansele „tricolorilor” de a se califica la CE 2024 și a ajuns la concluzia că un succes în meciul de vineri ar asigura, practic, poziția a doua a clasamentului.
Fostul internațional român este de părere că favorit pentru titularizare în avanposturile echipei naționale este Denis Alibec. Ionel Ganea spune că golgheterul campioanei Farul Constanța a arătat o formă foarte bună în ultima perioadă, astfel că ar trebui să fie prima opțiune pentru selecționerul Edi Iordănescu.
„Eu cred că cel mai important e să câștige echipa, e final de sezon, jucătorii care sunt acolo prezenți trebuie să fie foarte pregătiți, din toate punctele de vedere. Eu cred că, dacă echipa câștigă în Kosovo, locul 2 e asigurat. Asta e cel mai important.
(n.r. despre postul de atacant) Din punctul meu de vedere, eu zic că Alibec, a arătat o formă destul de bună. Trebuie să iei în calcul și forma sportivă a jucătorului. Probabil că selecționerul, fiind acolo prezent, va vedea cu cine va începe. Trebuie să vorbim de primul meci. Obligatoriu trebuie să câștigi. Nu ne așteaptă adversarul cu brațele deschise”, a spus fostul atacant al naționalei României, Ionel Ganea, la ProSport Live.