Ionel Ganea și Leo Strizu au fost la un pas de bătaie, pe vremea când cei doi erau coechipieri.
Evenimentul care i-a avut ca protagoniști pe „băiețiii răi” din fotbalul românesc s-a întâmplat în urmă cu mai bine de două decenii, când împărțeau același vestiar la FC Brașov.
Leo Strizu a vorbit despre altercația pe care a avut-o cu Ionel Ganea, când ambii erau legitimați la FC Brașov. Fostul antrenor de la FCSB spune că de-abia venise la echipă, dornic să demonstreze că merită să fie titular, iar în timpul unui exercițiu de la antrenamente, cei doi jucători au avut un clinch, care s-a lăsat cu injurii aduse de ambele părți.
Ulterior, Leo Strizu a mărturisit că nu s-a temut să aibă o confruntare cu fostul atacant al Generației de Aur, cu toate că auzise și el povestea când l-a făcut knockout pe Dorel Purdea cu doar o lovitură.
„Ionel Ganea juca fundaș central, fundaș dreapta. O singură dată am avut un clinch cu el. Eu vârf, abia venisem la Brașov, căutam să îmi fac loc în echipă. Venisem de la Timișoara. Jucam miercurea, cum se juca înaintea, Posibilii cu Imposibilii. El fundaș central în prima echipă, eu căutam să intru în echipă.
Ne-am înjurat pe acolo, ne-am dus în vestiar… Era rău! Mi-au zis că i-a dat un pumn lui Purdea de dormea pe bancă acolo. Dar nu cred că se dădea el la mine”, a declarat Leo Strizu la ProSport Live.
Ultima dată când Ionel Ganea a vorbit de Leo Strizu a fost când fostul său coleg a fost numit de Gigi Becali antrenorul din acte de la FCSB. Atunci, „Ganezul” a avut un mesaj ferm în care a lămurit că patronul echipei este singurul care dictează ce se întâmplă la club.
„Ce să spun? Eu am fost coleg cu Leo Strizu la FC Brașov. Am mai ținut legătura, ne-am mai întâlnit, dar în ultima perioadă n-am mai vorbit. Cert este că toți de acolo de la FCSB sunt niște oi! Atât jucătorii, cât și antrenorii.
Mai știți când a luat FCSB ultima oară titlul (n.r. 2015)? Atunci a avut Gigi Becali ultima oară un antrenor adevărat, cu coloană vertebrală. Poate doar dacă pleacă din țară să mai aibă un antrenor așa cum a fost Costel Gâlcă”, a declarat Ionel Ganea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER