Ionuț Chirilă este dezamăgit complet de situația în care se află Dinamo pe plan sportiv, dar spune că oamenii care iau decizii pentru clubul din Șos. Ștefan cel Mare au acționat cum trebuie până acum.
Plecat de curând de pe banca Academicii Clinceni, Ionuț Chirilă spune că Dinamo a arătat mai slab ca niciodată în meciul împotriva fostei sale formații. „Câinii” sunt pe penultima treaptă a clasamentului Ligii 1 și au pierdut în fața ultimei clasate, care a obținut, cu această ocazie, primul succes al sezonului.
Tehnicianul a vorbit, în cadrul emisiunii ProSport Live, despre situația de la Dinamo și a ținut să îi evidențieze pe membrii DDB și pe Nicolae Badea, care conduc clubul în acest moment.
Ionuț Chirilă spune că DDB și Nicolae Badea au luat decizii bune până în acest moment. Fostul antrenor al Academicii Clinceni este impresionat de răbdarea pe care aceștia o au cu antrenorul Mircea Rednic, care încă nu a reușit să câștige în campionat de când a preluat echipa.
„Este clar că Dinamo este în cea mai grea perioadă din existență, iar asta s-a văzut la meciul cu noi (n.r. Academica Clinceni). N-am văzut Dinamo atât de slabă în viața mea, niciodată. N-a mai fost într-o situație de acest gen, sunt lucruri care mă depășesc”, a declarat Ionuț Chirilă în cadrul ProSport Live.
Fostul antrenor al Academicii Clinceni îi felicită pe cei care conduc clubul pentru că îi oferă lui Mircea Rednic liniștea de care are nevoie pentru a scoate echipa din zona retrogradării. „Trebuie apreciată maturitatea celor din DDB, a lui Nicolae Badea, care îi sfătuiește. Este un exemplu că îi dau credit lui Rednic, sunt de felicitat, asigură o stabilitate. Probabil au și un proiect și asta trebuie evidențiat”, a mai spus Ionuț Chirilă, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER