Ionuț Chirilă, la picioarele lui Pep Guardiola după finala Ligii Campionilor: „Este un antrenor mare! Cine era Messi la Barcelona?” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
În direct la ProSport Live, antrenorul Ionuț Chirilă s-a arătat mai mult decât impresionat de calitățile arătate în această meserie de Pep Guardiola, după ce tehnicianul catalan a reușit să câștige Liga Campionilor și cu Manchester City, după ce anterior reușise această performanță, în două rânduri, și cu FC Barcelona.
Ionuț Chirilă, la picioarele lui Pep Guardiola după finala Ligii Campionilor: „Este un antrenor mare! Cine era Messi la Barcelona?”
Fostul tehnician de la UTA Arad, Concordia Chiajna, Poli Iași, ASA Tg. Mureș sau Academica Clinceni a subliniat în primul rând faptul că, în opinia sa, nivelul fabulos la care Lionel Messi ajunsese în perioada petrecută de el la Barcelona s-a datorat faptului că argentinianul a fost pus în valoare de jocul gândit de Guardiola.
De asemenea, Ionuț Chirilă a ținut să facă și o comparație între catalan și Jose Mourinho, din care a ieșit în avantaj primul, așa cum era de așteptat.
„Guardiola este un antrenor mare, eu când l-am dus pe Mitea la Ajax, antrena copii, a preluat Barcelona B, a trecut prin aceste etape. Trebuie să demonstrezi că din Raț, Maftei sau Daniel Niculae, cazul meu, sau Petre, Hîldan, Dumnezeu să îl ierte, Tararache, îi dezvolți și îi aduci la un nivel, ca după aceea un proprietar care dă un milion pe Camora sau Deac, să ți-i dea să îi antrenezi și pe ăia. El s-a apucat să antreneze copii, după care s-a dus la Barcelona B. Dar cine e mare? Mourinho, căruia Manchester United i-a dat 600 de milioane de euro și nu a câștigat un trofeu? (n.r. despre Liga Campionilor câștigată de Mourinho în 2004 cu FC Porto) Aia e o întâmplare.
Cine era Messi la Barcelona? Balonul de Aur de 5 ori și cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor. De ce? Pentru că era înregimentat în niște trasee și automatisme pe care le făcuse Guardiola. I-a eficientizat aceste calități. Același Messi, cu excepția ultimului Campionat Mondial, lângă un miliard de euro în teren, cu Dybala, cu Higuain, cu Mascherano, cu Di Maria, cu tot, era un jucător mediocru, venea Franța și îi dădea cu terenul în cap, 3-0 în semifinale, nici nu atingeau mingea. Care era Messi adevărat? Messi de la Barcelona sau Messi din echipa națională a Argentinei?
Messi a fost făcut de forța colectivă a Barcelonei. Că la echipa națională a Argentinei nu reușea, doar la ultimul Campionat (Mondial), 20 de ani a stat în umbră”, a spus Ionuț Chirilă, la ProSport Live.