Ionuț Voicu a vorbit pentru ProSport LIVE despre conflictul pe care l-a avut cu Dan Alexa în perioada în care cel din urmă era antrenorul celor de la Rapid București.
Ionuț Voicu a dorit să lămurească situația și a dezvăluit că a avut probleme medicale, dar că Rapid București ar fi avut alte rezultate dacă era lăsat să joace.
„Nu, curaj am avut întotdeauna, nu am nici un fel de problemă cu Dan Alexa, îi doresc baftă, multă sănătate. Într-adevăr, nu ascund că au fost niște probleme în perioada în care el a fost antrenor, probleme pe care eu consider că nu le-am creat eu, el consideră că nu le-a creat el. A fost o neînțelegere, nu vreau să mă mai întorc la ce a fost. E păcat și o spun cu tărie chestia aceasta, sunt sigur că, cu mine în teren, echipa putea mai mult. Chiar dacă sunt lipsit de modestie, sunt sigur că cu mine, cu Drăghia în teren, echipa aceasta avea cel puțin 3 puncte în plus”, a spus Ionuț Voicu pentru ProSport.
Ionuț Voicu a recunoscut că a suferit foarte mult în perioada în care Dan Alexa nu s-a bazat pe serviciile sale, dar că nu a contestat decizia acestuia.
„Nu am negociat și nu am contestat niciodată decizia antrenorului, indiferent cine a fost el, nici dacă era antrenor la Liga a VI-a, dacă e antrenor de Liga I și dacă e de Champions League. Am avut o discuție cu el, nu neg asta, mi-a spus că așa vede el echipa la momentul ăsta și eu am acceptat decizia pentru vestiar, pentru club și, până la urmă, și pentru el, pentru că era antrenor și trebuia să-l respect. Dar am suferit foarte tare perioada aceea, eram sigur și o spun iar, cu mine în teren și cu încă 2-3 jucători cred că puteam face mai mult. Acum totul e trecut, din păcate a trebuit să o luăm de la început și vedem anul acesta ce se va întâmpla”, a spus Ionuț Voicu pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER