Iosif Rotariu, fostul mare fotbalist român, a vorbit în cadrul emisiunii ProSport Live despre transferul nepotului său, Dorin Rotariu, extrema dreapta în vârstă de 28 de ani, la FCSB.
Dorin Rotariu a semnat cu FCSB, iar în cursul zilei de marți a fost prezentat oficial la gruparea patronată de către Gigi Becali.
Iosif Rotariu este de părere că Gigi Becali a făcut un transfer foarte bun și a asigurat faptul că Dorin Rotariu este foarte bine pregătit din punct de vedere fizic. Și patronul Gigi Becali a anunțat că este încântat de nou jucător al roș-albaștrilor și că acesta va intra pe teren chiar la primul meci după pauza competițională dedicată echipelor naționale.
„Eu cred că e o mișcare foarte bună pe care a făcut-o. E echipa care este pe primul loc, echipa care și-a propus câștigarea campionatului și a venit într-un moment foarte bun al carierei lui. Eu sper să se acomodeze cât mai repede și să joace. Eu cred că a dat destul de puțin față de potențialul pe care îl are.
(n.r. despre forma fizică a lui Dorin Rotariu) Din punct de vedere fizic, el stă foarte bine. El nu a întrerupt deloc. După împrumutul la Atromitos, s-a întors la Ludogoreț, unde a făcut antrenamente, apoi când a rămas liber a venit la Timișoara și a făcut antrenamente cu Poli Timișoara. A mers la sala de fitness în fiecare zi. El e într-o formă fizică bună, să nu zic foarte bună, pentru că îți trebuie un ritm normal de antrenamente cu o echipă bună. Cred că în aceste două săptămâni se va pune pe picioare. El, din punct de vedere fizic, stă foarte bine. Eu cred că se va acomoda foarte repede, nu ar fi o problemă, pentru că știm cu toții nivelul campionatului din România față de campionatele puternice de afară”, a spus Iosif Rotariu, la ProSport Live.
Cotat la 500 de mii de euro de către Transfermarkt, Dorin Rotariu nu a jucat niciun meci oficial în acest sezon. În stagiunea precedentă, a bifat 27 de apariții pentru Atromitos Atena, în prima ligă din Grecia, și a marcat patru goluri.
Dorin Rotariu a plecat din România în ianuarie 2017, când Club Brugge a plătit către Dinamo suma de 2.2 milioane de euro. Apoi, a fost împrumutat la Mouscron și AZ Alkmaar, iar în februarie 2019 Club Brugge l-a vândut la FC Astana contra sumei de 1.5 milioane de euro. Un an și jumătate a petrecut în Kazahstan, iar apoi a ajuns la Ludogoreț. După jumătate de an, bulgarii l-au împrumutat la Atromitos, unde a jucat din ianuarie 2022, până în iunie 2023. Ulterior, a rămas liber de contract.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER