Laurențiu Reghecampf a vorbit despre șansele celor de la FCSB și CFR Cluj în Conference League: „Nu va fi ușor” | Exclusiv ProSport Live
FCSB și CFR Cluj evoluează în această seară în cadrul etapei cu numărul 2 din grupele UEFA Conference League.
Campioana României intră prima în luptă, de la ora 19:45, în Gruia, împotriva turcilor de la Sivasspor. Roș-albaștrii joacă imediat după ce ardelenii termină partida, de la ora 22:00, contra belgienilor de la Anderlecht, chiar pe Arena Națională.
Invitat la ProSport Live, prin intervediul unui apel telefonic, Laurențiu Reghecampf a vorbit despre șansele celor două echipe românești.
Laurențiu Reghecampf a vorbit despre șansele celor de la FCSB și CFR Cluj în Conference League: „Nu va fi ușor”
Actualul antrenor al celor de la Neftci Baku consideră că FCSB ar trebui să câștige în această seară, mai ales că în primul meci, cu West Ham, echipa roș-albastră a pierdut, scor 1-3.
Laurențiu Reghecampf a vorbit și despre campioana României. Acesta consideră că punctul luat în deplasarea din Kosovo le crește șansele la calificare.
„Ca fan al fotbalului românesc, mi-aș dori ca ambele să reușească să se califice. Contează foarte mult pentru FCSB, pentru că au pierdut primul meci, dar nu este nimic pierdut chiar și dacă vor fi învinși azi. Pentru CFR, punctul din deplasare e un lucru pozitiv, iar cu o victorie sau un egal azi cred că le cresc șansele de calificare. E foarte greu să dai acum un pronostic. Depinde de forma din seara asta, de noroc. Mi-aș dori ca ambele să se califice, dar nu va fi ușor”, a spus Laurențiu Reghecampf, la ProSport Live.
Sivasspor – CFR Cluj și FCSB – Anderlecht se vor fi în format Live Video Online pe www.prosport.ro.
„Este o echipă în formare, Anderlecht nu mai este echipa de acum 5-6 ani, e o echipă de locurile 5-6. E greu să te ții după Brugge, campionatul belgian este unul de top. Foarte greu să te ții din punct de vedere fizic. FCSB are probleme pe faza de apărare. Eu sper să le elimine, cu siguranță va fi o atmosferă fierbinte iar publicul îi va împinge de la spate. Ai șansa de a face aceste rezultate pozitive în Europa. Dică spune tot timpul că nu poate să fie dat afară pentru că e în grupe, dar eu cred că dacă nu scoate un rezultat bun azi și mai pierde și în campionat, ceea ce e foarte posibil la Craiova, scaunul lui se clatină grav”, a spus Florin Prunea.