Liderul galeriei de la Sud Steaua îi răspunde lui Andrei Nicolescu, după incidentele de la Dinamo- UTA Arad: „La noi a fost ripostă”. VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 3 poze

Liderul galeriei de la Sud Steaua aduce noi acuze, după incidentele de la Dinamo- UTA. În viziunea lui Dorin Tanab, vina ar fi în tabăra dinamoviștilor.

Dinamo București a învins-o pe UTA Arad, 1-0, în ultima etapă a sezonului regular, însă meciul a fost presărat de momente tensionate între suporterii celor două formații.

Liderul galeriei de la SUD Steaua aduce noi acuze după incidentele de la Dinamo- UTA Arad: „La noi a fost ripostă”

Liderul galeriei de la Sud Steaua, Dorin Taban, a intervenit prin telefon în timpul emisiunii ProSport Live și a oferit precizări referitoare la incidentul din ultima etapă a sezonului regular, dintre Dinamo București și UTA Arad.

Dorin Taban susține că suporterii dinamoviști au sărit în teren pentru a captura un steag al arădenilor, însă aceștia din urmă au fost atenți și au sărit în teren pentru a-și apăra însemnele facțiunii. De asemenea, liderul galeriei „militarilor” îl acuză pe Andrei Nicolescu, oficialul dinamovist, că a încercat să „arunce vina” pe suporterii steliști.

„Domnul Nicolescu a încercat să arunce vina la ce s-a întâmplat la Dinamo pe noi (n.r. Sud Steaua). Am mers fiind prieteni, amici, frați (n.r. cu UTA Arad), ca să îi ajutăm la partidă. Au aruncat torțe ca să facă o perdea de fum. Cei de la Dinamo au sărit să fure steagul, iar la noi a fost riposta. Acolo s-a exagerat. Cine a încalcat legea acolo, si-a asumat”, a declarat Dorin Taban la ProSport Live.

Ce s-a întâmplat la Dinamo- UTA Arad

În ultima etapă a sezonului regular, Dinamo București a întâlnit-o pe UTA Arad, pe stadionul „Arcul de Triumf” din Capitală. Incidentele violente nu au lipsit, întrucât ultrașii arădenilor s-au prezentat însoțiți de facțiunile înfrățite de la CSA Steaua.

Aceștia s-au bătut cu fanii dinamoviști în vecinătatea arenei, la Mănăstirea Cașin, dar și pe stadion. Înainte de startul partidei, ultrașii din Sud Dinamo au aruncat cu torțe spre peluza ocupată de arădeni. Odată ce s-a creat acea „perdea” de fum, ultrașii dinamoviști au sărit din tribună, iar situația a degenerat.

Publicat: 15 03. 2024, 22:17
Actualizat: 16 03. 2024, 00:22