Marcel Pușcaș, convins de faptul că FC U Craiova va avea câștig de cauză la TAS: „Nu avem nicio vină” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
Marcel Pușcaș sigur că decizia luată Comisia de Disciplină și Etică se va schimba la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.
Marcel Pușcaș, convins de faptul că FC U Craiova va avea câștig de cauză la TAS: „Nu avem nicio vină”
Partida dintre Sepsi Sf. Gheorghe și FC U Craiova a fost încheiată în minutul 26 de către arbitrul Andrei Chivulete, din cauza scandărilor xenofobe ale ultrașiilor „juveților”.
În cursul zilei de miercuri, Comisia de Disciplină și Etică a anunțat că FC U Craiova a pierdut această partidă la „masa verde”, dar s-a lăsat și cu amenzi. Oltenii au încasat o penalizare de 22.500 de lei, în timp ce Sepsi a fost amendată cu 25.000 de lei.
Intrat telefonic la emisiunea ProSport Live, Marcel Pușcaș a dezvăluit că FC U Craiova va apela la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Laussane. Mai mult, oficialul oltenilor este sigur că decizia se va schimba după apelul făcut.
„(n.r. se va da o decizie definitivă până la finalul sezonului regulat?) Eu sunt convins că da, cel puțin din punctul de vedere al TAS, care rezolvă de obicei cu celeritate astfel de situații. Dar ajungând la TAS cu o astfel de speță nu facem altceva, noi și fotbalul românesc, decât să ne facem de râs cu spețe care nu există în nicio țară din Europa, adică scandări rasiste, manifestări rasiste, xenofobe într-o incită sportivă. Nu știu ce o să spună despre faptul că au aruncat suporterii maghiari cu banane către Rudiger la meciul cu Germania de anul trecut sau către Rashford. Lucrurile astea trebuie să se tranșeze, într-un fel sau altul, pe cale justițiabilă, jandarmi și așa mai departe, nicidecum avantajând sau dezavantajând o competitoare care e de bună credință pe un teren de sport, într-o competiție sportivă. Adică pierd trei puncte că ce? Că unii strigă? Păi, ce vină am eu club? I-am adus eu la meci? I-am chemat eu la meci? Le-am luat bilete? I-am așezat în scaune? Am avut grijă de ei? Am păzit? Sunt jandarm? Am avut noi firmă de pază? De unde până unde dacă nu avem nicio vină din cele enumerate?”, a spus Marcel Pușcaș, la ProSport Live.