Marea îngrijorare a lui Adrian Porumboiu înainte de Kosovo – România: „Mi-am pus și eu o întrebare” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
În direct la ProSport Live, Adrian Porumboiu, fostul arbitru FIFA și fostul patron de la FC Vaslui, a prefațat meciul Kosovo – România și a scos în evidență un aspect care, în opinia sa, ar trebuie să îi îngrijoreze pe toți oamenii implicați în prezent în fotbalul românesc.
Marea îngrijorare a lui Adrian Porumboiu înainte de Kosovo – România: „Mi-am pus și eu o întrebare”
Acesta este reprezentat de faptul că Ermal Krasniqi, jucătorul kosovar care a impresionat la CFR Cluj în partea a doua a sezonului recent încheiat de Superliga, nu este un titular de bază în naționala pregătită de Alain Giresse, fostul mare fotbalist de la Girondins de Bordeaux, care a oferit recent un interviu în exclusivitate pentru ProSport.
„Mi-am pus și eu o întrebare: dacă Krasniqi, sau cum îl cheamă, e unul dintre cei mai buni fotbaliști din campiontul nostru și văd că nu e titular la echipa Kosovo, normal că trebuie să te îngrijoreze… Înseamnă că au jucători mai buni decât el. Un antrenor pe măsură, un fost jucător celebru… Sunt premisele unei dispute destul de echilibrate aș putea să spun, nu cred că cineva se gândește că suntem învingători înainte.
(n.r. Aveți vreun jucător favorit?) Cred că diferența o poate face doar o formă excelentă a lui Alibec (n.r. care nu va fi folosit din cauza unor probleme medicale). De la Băluță, iarăși, sunt așteptări destul de mari… În rest, e greu, ne lipsesc și nouă acele piese de rezistență care înainte se mai găseau.
(n.r. Aveți încredere în Edi Iordănescu?) Păi, nu eu trebuie să am încredere în el, el trebuie să aibă încredere în el, să fie inspirat, să facă cea mai bună echipă pe care o are la dispoziție și, în plus, cele mai bune indicații. El, la capitolul pregătire a jocului în cele mai mici amănunte, este unul dintre cei mai buni antrenori pe care i-am cunoscut. S-au perindat mulți antrenori cu nume la Vaslui, dar el la capitonul ăsta m-a încântat. E foarte analitic în tot ceea ce face”, a spus Adrian Porumboiu, la ProSport Live.