Toată lumea din fotbalul românesc s-a pus de acord asupra faptului că play-off-ul acestui sezon de Superliga a fost cel mai echilibrat și spectaculos de când s-a adoptat acest sistem competițional în prima ligă de fotbal din țara noastră.
Una dintre dovezile în acest sens este reprezentată de faptul că la finalul acestei săptămâni vom avea parte de o posibilă finală pentru câștigarea titlului, între Farul Constanța și FCSB, lucru ce nu s-a mai întâmplat în România din 2020, în plină pandemie, când la Craiova s-a jucat acel meci între Universitatea și CFR Cluj, câștigat de formația din Gruia, care și-a adjudecat titlul în urma acelei victorii.
În direct la ProSport Live, Cristi Pulhac, fostul fundaș stânga al lui Dinamo, titular incontestabil în echipa „câinilor” care a cucerit ultimul titlu de campioană din istoria clubului, până în prezent, în 2007, sub comanda lui Mircea Rednic, nu a făcut notă discordantă cu opinia exprimată în general în legătură cu play-off-ul actualei ediții de Superliga.
Și el a apreciat deci că este cea mai disputată parte finală a campionatului, în partea superioară a clasamentului, iar acest lucru a generat ca beneficiu direct faptul că suporterii au revenit în număr mare pe stadioane, ceea ce nu prea se mai întâmpla în ultimii ani.
De asemenea, Cristi Pulhac a vorbit și despre meciul Farul – FCSB, de la finalul acestei săptămâni, și a avut cuvinte de laudă la adresa câte unui jucător de la fiecare echipă, Florinel Coman de la FCSB, respectiv Andrei Borza de la Farul, care evoluează pe poziția de fundaș stânga, cea pe care a jucat și el în cariera de fotbalist.
Cred că e cel mai frumos play-off de până acum, e cel mai interesant. Suporterii trăiesc ca pe vremuri meciurile. Eu mă bucur pentru că prin meciurile astea progresează și jucătorii. Mă bucur pentru Florinel că și-a revenit. Farul are jucători excepționali care au o maturitate în joc… Borza e foarte bun, îmi place mult de el, e ambițios, aleargă mult, nu face rabat de la efort”, a spus Cristi Pulhac, la ProSport Live.
Cred că e cel mai frumos play-off de până acum, e cel mai interesant. Suporterii trăiesc ca pe vremuri meciurile. Eu mă bucur pentru că prin meciurile astea progresează și jucătorii. Mă bucur pentru Florinel că și-a revenit.
Farul are jucători excepționali care au o maturitate în joc… Borza e foarte bun, îmi place mult de el, e ambițios, aleargă mult, nu face rabat de la efort”, a spus Cristi Pulhac, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER