Marius Avram, fostul arbitru FIFA și specialistul ProSport în arbitraj, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre transferul lui Deian Sorescu, fotbalistul în vârstă de 24 de ani al lui Dinamo, în Polonia.
Trecut printr-un „carusel” de emoții după ce a fost umilit de către suporterii lui Dinamo, Deian Sorescu a declarat inițial că nu va mai continua în „Ștefan cel Mare”, însă apoi fotbalistul s-a răzgândit.
Acum, administratorul special al lui Dinamo, Iuliu Mureșan, a anunțat transferul lui Deian Sorescu, în prima ligă din Polonia, la Rakow Czestochowa.
Marius Avram s-a declarat încântat de această mutare, mai ales pentru că se vorbește deja de destul de mult timp despre posibila plecare a lui Deian Sorescu de la Dinamo.
„Este extraordinar că pleacă în sfârșit! A fost o întreagă discuție și cred că a fost afectat, s-a văzut și în prestațiile de pe teren. Dacă nu se întâmplă, riscă să nu mai aibă aceeași cotă. Pentru Dinamo, ar fi extraordinar, evident. Este într-o situație dezastruoasă, în insolvență, iar 800.000 de euro este o gură de oxigen care le permite să-și desfășoară activitatea, să-i ducă spre supraviețuire”, a spus Marius Avram, la ProSport Live.
„Am ieșit acum de la birouri, stau aproape de sediul lui Dinamo. Am semnat actul de transfer al lui Deian Sorescu, de nici o jumătate de oră. Suma e aproape de cea vehiculată în ultima perioadă. S-a concretizat oferta din Polonia. Am acceptat-o. Avem nevoie de bani la club. Sunt tot felul de bonusuri care se pun în contracte, asta se practică uzual. Păstrăm și un procent dintr-un viitor transfer, 15%. Polonezii s-au înțeles și cu jucătorul. Dacă ar fi ratat și acum transferul, nu știu cum ar fi evoluat Sorescu. Este de înțeles! Știu când un fotbalist speră la ceva. Sper să-i fie foarte bine și să joace foarte bine acolo, să ajungă la națională”, a spus Iuliu Mureșan, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER