Marius Avram, fostul arbitru FIFA și specialistul ProSport în arbitraj, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre lupta la titlu în acest sezon al Ligii 1.
În această pauză competițională de iarnă, CFR Cluj se află pe primul loc în clasamentul Ligii 1, cu 57 de puncte, fiind urmată de FCSB, care are cu zece puncte mai puțin. Podiumul este completat de către FC Voluntari, cu 37 de puncte.
Marius Avram este de părere că nimic nu îi mai poate sta în cale lui CFR Cluj în drumul către un nou trofeu de campioană.
În ceea ce o privește pe FCSB, Marius Avram consideră că roș-albaștrii vor rămâne în spatele liderului CFR Cluj, având dezavantajul prestațiilor oscilante.
„E treaba închisă la titlu, CFR defilează! Se vede o diferență clară, mai ales în meciurile cu echipele mici. CFR este foarte constantă, Dan Petrescu și-a impus stilul. Dacă ți-a dat un gol, s-a terminat meciul, nu mai ai nicio șansă.
FCSB mai are unele prestații oscilante și oricând te poate surprinde cu o înfrângere la care nu te aștepți”, a spus Marius Avram, la ProSport Live.
Campionatul se va relua săptămână viitoare, iar cele două rivale în lupta pentru titlu revin în forță cu meciul direct. Partida dintre FCSB și CFR Cluj se va disputa duminică, 23 ianuarie, de la ora 20:00, pe Arena Națională, în cadrul etapei cu numărul 22 din Liga 1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER