Jurnalistul Marius Mitran, editorialist ProSport, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre refuzul lui Ladislau Boloni de a prelua echipa națională de fotbal a României.
După ce Federația Română de Fotbal a negociat cu nume importante ale fotbalului românesc precum Gheorghe Hagi, Răzvan Lucescu, Dan Petrescu și Ladislau Boloni, pe lista posibililor selecționeri au rămas Edi Iordănescu și Adrian Mutu.
Deși Ladislau Boloni a sosit în România și a purtat negocieri cu conducerea Federației Române de Fotbal, Marius Mitran este de părere că antrenorul nu și-a dorit cu adevărat să preia echipa națională.
Totodată, jurnalistul a făcut referire la momentul în care Ladislau Boloni a renunțat la echipa națională a României, în anul 2001, pentru a semna cu Sporting Lisabona, unde l-a descoperit pe Cristiano Ronaldo.
„Nici Boloni nu și-a dorit. Am bănuit din prima secundă în care am aflat că se discută cu el. Ținând cont de comportamentul lui din totdeauna. Boloni și ca fotbalist este cuprins de un paradox. E primul care ajunge la cota 100, dă gol cu Italia, duce mare parte din efortul Stelei… foarte multe lucruri în favoarea lui.
Însă întotdeauna a avut față de noi, față de echipa națională, a avut ceva. De-aia o părăsește pentru Sporting, de-aia la Târgu Mureș face o cerere pentru cetățenie maghiară. O echipă națională e altceva, ori felul de a fi al lui…
Eu am simțit de la început că va fi foarte greu să accepte. Boloni n-a avut un atașament pentru echipa națională”, a spus Marius Mitran, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER