Editorialistul ProSport Marius Mitran a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre despărțirea dintre Simona Halep și Darren Cahill.
După o colaborare de șase ani, Simona Halep a anunțat despărțirea de Darren Cahill, prin intermediul unui mesaj publicat pe rețelele sociale.
Marius Mitran pune această despărțire pe seama distanței dintre sportivă și antrenor, el fiind originar din Australia.
Jurnalistul este convins că nu este vorba despre vreun conflict între cei doi.
„E un lucru aproape firesc. Spun aproape pentru că între ei era o legătură, primul mare succes al ei de la Ronald Garros i se datorează și lui Darren Cahill. Și faptul că a ajuns lider mondial este mâna lui Darren. E un antrenor care e în primii cinci ai lumii. Explicația simplă este să luăm un glob și să vedem unde se află România și unde se află Australia. Fără discuții este vorba despre distanță.
Cu toți antrenorii a avut dispute, pentru că așa e lumea, pentru că trebuie să ai nervi de oțel. Dar cu Darren nu. Pe el l-a avut de frate mai mare, de prieten. Nu există ieșiri rele ale ei față de el. E clar că nu a fost o problemă între ei, ci pur și simplu imposibilitatea de a o mai ajuta…”, a spus Marius Mitran, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER