Noul stadion din Giulești, plusuri și minusuri: „Seamănă cu Anfield! Cu FCSB și Dinamo trebuie să cauți bilete pe piața neagră” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 10 poze

Jurnalistul Marius Mitran, editorialist ProSport, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre noul stadion din Giulești.

În cursul zilei de marți, 4 ianuarie, Compania Națională de Investiții a predat stadionul din Giulești către Clubul Sportiv Rapid.

Cu un gazon impecabil, stadionul este pregătit pentru inaugurare și echipa antrenată de către Mihai Iosif așteaptă cu nerăbdare să debuteze pe noua arenă. 

Marius Mitran, despre noul stadion din Giulești

Marius Mitran a comparat stadionul din Giulești cu Anfield, arena lui Liverpool, referindu-se la atmosfera superbă care va fi creată de către suporteri la meciuri. Totuși, jurnalistul vede și un minus: numărul mic de locuri. Acesta este de părere că va fi „bătaie” pe bilete, în special la derby-urile cu FCSB și Dinamo.

„Este un stadion construit exact pe spiritul Giuleștinei. Este un stadion ca un Coloseum. Adversarii vor ieși de cele mai multe ori învinși. Efortul lor din teren va fi în mare parte contracarat de ceea ce se va întâmpla în tribune. Nu știu cine l-a gândit, dar este un stadion excepțional. Ai vrea să fii acolo, nu poți să reziști.

Va fi greu ca adversar să intri acolo și să ieși cu puncte. Să știi că seamănă cu Anfield, simți că se prăbușește pe tine. Am fost de mai multe ori, dar aici e stadionul mai mic, mai compact. Nu știu de ce nu are măcar 20.000 de locuri. Cu FCSB și Dinamo trebuie să cauți bilete pe piața neagră”, a spus Marius Mitran, la ProSport Live.

Caracteristicile Stadionului Rapid:

  • Cost 33,5 milioane de euro
  • 14.000 de locuri
  • Nivel de clasificare UEFA 4
  • Complexul va fi prevăzut cu săli de sport pentru diverse discipline
  • Spaţii de cazare pentru sportivi
  • Spaţii de alimentaţie publică
  • Spaţii administrative
Publicat: 04 01. 2022, 22:14