Marius Mitran o compară pe Farul Constanța cu Atletico Madrid: „Simeone a zis asta!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Jurnalistul Marius Mitran, editorialist ProSport, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și vorbit despre Farul Constanța și calculele calificării în play-off-ul Ligii 1, după eșecul cu FC Argeș.

Partida dintre Farul Constanța și FC Argeș s-a disputat luni, în cadrul etapei cu numărul 27 din Liga 1, iar piteștenii au învins cu scorul de 1-0, după golul marcat de către Iasmin Latovlevici, în minutul 89.

În urma acestui rezultat, Farul Constanța a rămas pe locul 6, la doar un punct deasupra lui FC Argeș, echipa de pe locul 7, ceea ce înseamnă că lupta la play-off este încă în floare.

Marius Mitran o compară pe Farul Constanța cu Atletico Madrid

Marius Mitran a comparat-o pe Farul Constanța cu Atletico Madrid, făcând referire la această diferență de doar un punct.

„Foarte complicată și pentru FC Argeș și pentru Farul. E limpede după ce Rapid a pierdut punctele din ultimele etape că doar Farul mai rămăsese cu șanse la un loc în play-off. Pe de altă parte, din cauza programului, Farul putea și este în continuare expusă față de FC Argeș care a venit la un punct. Spun asta pentru că Farul are meci cu FCSB, în deplasare, cu FC Botoșani, acasă, și apoi la Craiova, în ultima etapă, partide foarte grele. E adevărat că are avantajul acesta de un punct.

Anul trecut, Simeone a avut un avantaj de un punct cu Atletico timp de vreo nouă etape și la un moment dat la o conferință de presă a fost întrebat: «Ați avut în noiembrie 12 puncte față de Barca și Real și acum mai aveți un singur punct. Cum vi se pare acest final de campionat? Rezistați?» și Simeone a zis: «Dacă toată omenirea rezistă într-o mască (n.r. referitor la pandemia de COVID), atunci vă garantez că și Atletico rezistă într-un punct». Voiam să spun că e greu pentru ambele echipe”, a spus Marius Mitran, la ProSport Live.

Publicat: 21 02. 2022, 22:46