Marius Mitran știe care ar putea fi marele defect al lui Edi Iordănescu la echipa națională: „Are această sensibilitate!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Marius Mitran a vorbit, în cadrul ProSport Live, despre posibila instalare a lui Edi Iordănescu pe banca tehnică a echipei naționale a României.

FRF a fost refuzată până acum de Ladislau Boloni, Gică Hagi, Răzvan Lucescu, și Dan Petrescu, astfel că încearcă acum pista Edi Iordănescu. Invitat în cadrul ProSport Live, jurnalistul Marius Mitran consideră că fostul antrenor al lui FCSB are toate motivele să își dorească să îi preia pe „tricolori”, dar avertizează că orgoliul său i-ar putea pune bețe în roate.

Editorialistul ProSport i-a transmis acestuia că reprezentativa noastră este de mult timp pe un drum descendent, astfel că nimeni nu va avea răbdare cu el.

Marius Mitran îl avertizează pe Edi Iordănescu

Marius Mitran consideră că Edi Iordănescu va trebui să facă un compromis dacă va accepta oferta FRF de a prelua echipa națională, dar spune că pentru antrenor ar fi o împlinire să ajungă în funcția de selecționer.

Editorialistul ProSport îl avertizează pe tehnicianul care a pregătit-o ultima dată pe FCSB că, în cazul în care va accepta oferta Federației Române de Fotbal, va trebui să își demonstreze valoarea încă de la primele meciuri, deoarece nimeni nu va avea răbdare cu el.

„Edi Iordănescu trebuie să facă un compromis și el are o sensibilitate. El are acest orgoliu, pe de altă parte, miza e foarte mare, totul e foarte înalt, ar fi o împlinire pentru el.

Ar aduce nou, cred, ce a învățat de acasă. El trebuie să califice România. În 1997 eram locul 7 în lume și am căzut, suntem într-o cădere… Nu se poate mai jos de atât. Am ajuns sparring partener pentru Macedonia de Nord, Islanda, Armenia. Pentru el, nu mai e marjă de eroare”, a declarat Marius Mitran în cadrul ProSport Live.

Publicat: 19 01. 2022, 22:01