Marius Tucă are mare încredere în proiectul lui Gică Hagi: „Va reuși să prindă play-off-ul” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
Marius Tucă crede cu tărie că Farul Constanța va reuși să-și îndeplinească obiectivul în acest sezon de Liga 1. Gică Hagi luptă pentru un loc de play-off, iar bătălia se apropie de final
Rapid se află pe 6, ultima poziție care permite accederea, cu 31 de puncte acumulate după 20 de etape, iar dobrogenii au două puncte mai puțin.
Chiar și așa, editorialistul ProSport este convins că Farul va reuși ce și-a propus la startul campionatului, iar semnele sunt evidente.
Marius Tucă mizează pe Farul Constanța în play-off-ul Ligii 1
Constănțenii au avut un joc foarte bun în duelul cu CFR Cluj, care promite, în ciuda faptului că au pierdut (0-2) pe fondul pragmatismului practic de formația din Gruia.
„Cred că Hagi va reuși să prindă play-off-ul. Meciul celor de la CFR a fost destul de greu, Farul a ratat mult. Mentalitatea lui este să fie cel mai bun, dar asta uneori dăunează.
Hagi este un câștigător, dar nu toți sunt învingători, iar presiunea poate să fie prea mare pentru unii jucători”, a spus Marius Tucă, la ProSport Live.
Marius Tucă îl vrea selecționer pe Gheorghe Hagi
După ratarea calificării la Campionatul Mondial și încheierea mandatului selecționerului Mirel Rădoi, Răzvan Burleanu s-a întâlnit cu Gheorghe Hagi și Răzvan Lucescu, pentru a discuta despre posibilitatea de a prelua echipa națională a României.
Marius Tucă spera ca Gică Hagi să accepte postul de selecționer.
„Eu mă uit cu admirație la Hagi. S-a bătut dintotdeauna pentru ideea de fotbal, de sportivitate și așa mai departe. S-a luptat cu Păunescu și Gigi Becali pentru Steaua, îi spunea lui Mitică Dragomir să termine cu blaturile și așa mai departe. Bătălia asta a lui permanentă arată determinarea pe care a avut-o dintotdeauna, și acum 20 de ani, și acum zece ani, și astăzi, pentru ideea de fotbal, de fair play, pentru fotbalul românesc.
Și încă o dată spun, e o mare nedreptate, nu știu care sunt motivele și nici nu mai are rost, că Hagi nu preia echipa națională”, spunea Marius Tucă, săptămâna trecută, la ProSport Live.