Adi Popa (35 de ani), fostul fotbalist de la FCSB, a povestit cum a vrut Meme Stoica, președintele Consiliului de Administrație al roș-albaștrilor, să blocheze transferul său la trupa roș-albastră.
Adi Popa a jucat în două rânduri la vicecampioana României, însă Meme Stoica și-ar fi dorit ca fotbalistul în vârstă de 35 de ani să nu ajungă la echipă și chiar s-a împotrivit.
Fotbalistul celor de la Concordia Chiajna susține că nu a avut niciun fel de relație cu Meme Stoica în perioada în care a jucat la formația patronată de Gigi Becali, însă a povestit cum președintele Consiliului de Administrație de la FCSB a încercat să blocheze transferul său.
Totodată, Adi Popa a recunoscut că nu a avut probleme cu Meme Stoica, deoarece acesta a ajuns în închisoare la scurt timp după ce el a ajuns la FCSB.
„(Relația ta cu Meme Stoica cum a fost?) Strict profesională. L-am respectat și m-a respectat. Reghe (n.r. Laurențiu Reghecampf) a vrut să mă aducă de la început, iar Meme îi spunea lui nea Gigi: Nu-l lua că e mic!
Domnul Becali a spus asta, dar am avut norocul să vadă acel meci (n.r. meciul jucat de Adi Popa cu FC Brașov în care a dat două goluri) și după a fost perioada în care Meme nu a fost lângă echipă, a fost închis… Nu m-a făcut să mă simt incomod, nu mi-a făcut nicio fază”, a spus Adi Popa în cadrul emisiunii ProSport LIVE.
Cotat de site-urile de specialitate la 200.000 de euro, Adi Popa a ajuns prima dată la FCSB în august 2012 după ce Gigi Becali le-a achitat celor de la Concordia Chiajna 500.000 de euro. În ianuarie 2018, mijlocașul a fost vândut de latifundiarul din Pipera la Reading în schimbul sumei de 600.000 de euro.
Adi Popa a revenit la vicecampioana României în august 2019, dar a stat la gruparea finanțată de Gigi Becali în iunie 2020, după care a plecat cu scandal de la formația roș-albastră.
Fotbalistul în vârstă de 35 de ani a jucat în 228 de meciuri în tricoul formației patronate de Gigi Becali, a dat 27 de goluri și a oferit 48 de pase decisive.
Pe parcursul carierei, Adi Popa a jucat pentru Concordia Chiajna, Academica Clinceni Reading FC, Ludogoreț Razgrad, FC Universitatea Cluj, AS FC Buzău, Al Taawoun FC, CSA Steaua și FC Voluntari.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER