Mesaj ferm după ce fanii Universității Craiova l-au huiduit pe Nicușor Bancu pentru o pasă înapoi: „Are dreptate! Felicitări!”. EXCLUSIV
This browser does not support the video element.
Nicușor Bancu a fost huiduit de o parte a fanilor Universității Craiova pentru o pasă dată înapoi în meciul Unirea Slobozia, dar jucătorul este susținut.
Momentul de la meciul Universitatea Craiova – Unirea Slobozia 3-0, cu Nicușor Bancu în prim-plan, continuă să stârnească diferite comentarii.
Nicușor Bancu este apărat, după huiduielile pe care le-a primit pentru o pasă dată înapoi cu Unirea Slobozia
Căpitanul Universității Craiova, Nicușor Bancu, a fost criticat dur de fanii de la Tribuna a II-a, care au asistat la victoria cu 3-0 în fața Unirii Slobozia. El a dat o pasă înapoi de vreo 70 de metri, într-un moment în care gazdele aveau dublă superioritate.
Ulterior, a avut o reacție publică în care i-a pus la punct pe cei care au avut respectiva atitudine. Din acest motiv, a fost lăudat de jurnalistul Marius Mitran.
„E vorba despre o civilizație a fotbalului, pe care am pierdut-o, dar la Occident e la cotele cele mai înalte. Ca și în America de Sud. Bancu are dreptate să iasă, după 350 de meciuri, în care și-a fracturat ambele picioare.
Dacă mergi la cinema și vecinul de lângă tine cere floricele în timpul genericului filmului e în regulă. Dar la Ateneu nu mai e în regulă. E peste tot o civilizație. Dacă nu o înțelegi, nu ai ce să cauți.
Dacă Koke, căpitanul lui Atletico, ia mingea de la centrul terenului și își dă autogol, suporterii or să spună că a avut jucătorul un motiv să facă aia. Bancu a dat pasă înapoi ca să conserve rezultatul. Felicitări lui Bancu pentru reacție”, a spus Marius Mitran la ProSport Live.
Fostul atacant George Țucudean a precizat că nu a avut momente în care să fie huiduit când echipa lui conducea cu 2-0, dar l-a încurajat pe Bancu.
„Să se antreneze și vine următorul meci. Nu te lași de fotbal din cauza asta. Când câștigi ești bun, când pierzi te antrenezi mai mult. Am pățit și eu. Am luat patru și eram necăjit, dar când vede că dai totul, suporterul nu te huiduie”, a spus fostul jucător.
La rândul lui, Adi Popa a recunoscut că a fost huiduit la 2-0 pentru echipa lui, pentru o pasă greșită și recunoaște că nu este plăcut pentru un jucător acest tratament.
„Dacă vine de la fanii adverși, o iei ca motivație. Dar când vine de la ai tăi îți cade stadionul în cap.
Eram la Reading, am jucat cu o contracandidată. Ne-au dat 7-1. Am plecat la autocar printre suporteri. Unul nu ne-a zis nimic”, a spus actualul jucător de la CSA Steaua.