Mihai Morar e cu ochii în curtea rivalilor! A spus în direct care este marea dezamăgire de la Rapid: „Pe el mă așteptam să îl văd la EURO! Nu Săpunaru mă îngrijorează”. VIDEO
This browser does not support the video element.
Mihai Morar a dezvăluit că cea mai mare dezamăgire de la Rapid București este fundașul Andrei Borza, pe care îl vedea la EURO 2024.
Andrei Borza a ajuns la Rapid București în prima parte a actualului sezon, iar după prima repriză în Giulești, suporterii „alb-vișinii” i-au acordat ropote de aplauze.
Mihai Morar, dezamăgit de evoluțiile lui Andrei Borza
Deși Andrei Borza a început foarte promițător aventura la Rapid București, însă prestațiile sale au început să fie din ce în ce mai șterse, iar Mihai Morar a fost dezamăgit. Omul de radio și TV, care a fost invitat la emisiunea ProSport Live, preconiza că fundașul de bandă al giuleștenilor ar fi urmat să facă parte din lotul României pentru Campionatul European ce va avea loc la vară, în Germania.
„Pe mine nu Săpunaru mă îngrijorează la Rapid. Mie mi se pare că Borza este una dintre dezamăgirile (n.r. sezonului pentru Rapid București). Eu mă gândeam la Borza la începutul campionatului ca va fi o opțiune la lotul tricolor la EURO”, a spus Mihai Morar, la ProSport Live.
Andrei Borza nu a mai confirmat după escapada de la Iași
La sfârșitul lunii februarie, Rapid București a pierdut duelul cu Politehnica Iași, în Copou, 1-2. Totuși, Andrei Borza și Alexandru Albu nu au fost afectați de insuccesul echipei și au petrecut într-un club din orașul moldav.
Escapada celor doi fotbaliști a stârnit indignarea conducerii formației de lângă Podul Grant, care nu i-a utilizat în partida următoare, cu UTA Arad, 4-1.
Ieșirea în club a declanșat reacții dure în lumea fotbalului, iar, după incident, niciunul nu a reușit să îi mulțumească pe suporterii celor de la Rapid București cu prestațiile lor din teren.
Cifrele lui Andrei Borza
Andrei Borza a fost format la Academia „Gheorghe Hagi” și a debutat în fotbalul profesionist pentru Farul Constanța, în sezonul 2021 – 2022. Fundașul și-a făcut prima apariție în Superliga într-o partidă cu CFR Cluj, 0-1. Atunci, fotbalistul a jucat 68 de minute.
Andrei Borza a fost cumpărat de Rapid București, în august 2023, în schimbul a 800 de mii de euro, iar, inițial prestațiile sale au confirmat că este un transfer reușit.
Fundașul lateral a fost un om de bază în echipa celor de la Farul Constanța care a cucerit titlul de campioană a Superligii. Andrei Borza a jucat în 36 de partide, a marcat trei goluri și a avut trei assist-uri.
- Fundașul stânga a evoluat în 35 de partide în acest sezon și a reușit să ofere două pase decisive.
- Cota de piață a lui Andrei Borza este de 1.5 milioane de euro, conform Transfermarkt.