Ministrul Ionuț Stroe, anunț de ultima oră! Ce se întâmplă cu stadionul „Dinamo”. „Eu susțin acest proiect!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE

Stadionul din ”Ștefan cel Mare” avea șanse să fie reconstruit în același timp cu cel din Ghencea, Giulești și Arcul de Triumf, dar procesul dus pentru arenă a făcut ca lucrurile să se amâne.

Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului, a dezvăluit în cadrul emisiunii ProSport LIVE, că există șanse ca stadionul din „Ștefan cel Mare” să fie modernizat, imediat după ce problemele juridice se vor termina.

Ministrul Ionuț Stroe a anunțat ce se va întâmpla cu stadionul „Dinamo”

Mai mult, ministrul Ionuț Stroe a anunțat că va susține că stadionul din „Ștefan cel Mare” va putea fi introdus în programul pentru Campionatul European care a fost amânat pentru 2021 imediat după ce instanțele vor decide cine va câștiga procesul.

„Stadionul Dinamo a fost inclus în proiectul EURO 2020 și ar fi trebuit să fie refăcut ca celelalte trei stadioane. Din cauza unor probleme juridice, stadionul Dinamo nu a putut să fie inclus. Nu am cum să mă implic.

Când instanțele vor decide cine va câștiga acest proces și regimul juridic, atunci acest stadion va putea fi introdus în programul EURO. Eu susțin acest proiect și nu am nicio problemă ca să introducem acest stadion pentru a fi refăcut”, a declarat Ionuț Stroe pentru ProSport LIVE.

ProSport a intrat în posesia unor documente care dovedesc că stadionul din „Ștefan cel Mare” este în posesia Statului, iar acestea au fost publicate pe 10 noiembrie 2019.

Stadionul „Dinamo” a fost inaugurat în 1952

Actualul stadion pe care joacă Dinamo București, echipă din Liga 1, a fost inaugurat în 1952, iar în 2001 și 2008 a fost renovat. Arena din „Ștefan cel Mare” are o capacitate de 15.032 de locuri, iar gazonul are dimensiunile 105 x 65 metri.

Arena din „Ștefan cel Mare” ar fi trebuit să arate ca stadionul „Ion Oblemenco”

Dan Cristian Popescu, viceprimarul Sectorului 2, anunaț în urmă cu un an că arena din „Ștefan cel Mare” ar fi trebuit să arate ca stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova și să aibă 18-20.000 de locuri. „CNI mi-a pus la dispoziție proiectul de la Craiova, iar intenția noastră a fost să fie un stadion de 18-20.000 de locuri”.

Publicat: 27 05. 2020, 14:27
Actualizat: 27 05. 2020, 14:57