Mircea Rednic poate reveni la Dinamo. „Am simțit asta! Dănciulescu ar rămâne și el la echipă” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
Gabi Răduță, fost oficial al lui Dinamo, a fost invitatul emisiunii ProSport Live și a anunțat că Mircea Rednic s-ar putea întoarce la Dinamo. Tehnicianul de 58 de ani s-a despărțit de Poli Iași după doar opt luni petrecute pe banca formației moldave.
Rednic este dorit în „Ștefan cel Mare” inclusiv de galeria roș-albă.
Răduță: „Rednic vrea să vină la Dinamo”
„Am simțit că Mircea Rednic și-ar dori să revină la Dinamo. Eu cred că lucrurile ar începe să decurgă normal în momentul în care Rednic o să revină la Dinamo. El nu e un simplu antrenor, ci e foarte implicat.
Noi am ajuns unde am ajuns pentru că fiecare a făcut ce a vrut la Dinamo. Eu credeam că Negoiță nu mai e la club, că altfel mergeam să îi mulțumesc pentru toți acești ani…Ionel Dănciulescu ar rămâne la Dinamo dacă ar reveni Mircea Rednic. Eu am vorbit mai multe cu el, vorbim mereu”, a declarat Gabriel Răduță, fostul șef al Centrului de Copii și Juniori al Dinamo la ProSport Live.
Gabriel Răduță (52 de ani) a fost demis de către conducerea din „Ștefan cel Mare” la data de 29 iunie. La baza acestei decizii luată de către Bogdan Bălănescu, președintele clubului Dinamo, au stat declarațiile făcute de acesta, prin care a criticat strategia falimentară a șefilor, una care a adus prima echipă aproape de retrogradare.