Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a ales jucătorul și antrenorul etapei viitoare, în cadrul rubricii SuperLiga lu’ Mitică.
Înainte de etapa cu numărul 26 din Liga 1, Dumitru Dragomir a mizat pe Florin Tănase, căpitanul în vârstă de 27 de ani al lui FCSB, în meciul cu Chindia Târgoviște, și pe Ionuț Badea, noul antrenor al echipei UTA Arad, în meciul cu Dinamo.
Deși nu a strălucit în ultima perioadă, Florin Tănase se bucură de aprecierea fostului conducător al Ligii Profesioniste de Fotbal.
Dumitru Dragomir îi ia apărarea lui Florin Tănase, după ce căpitanul lui FCSB a fost criticat de către patronul Gigi Becali.
Dumitru Dragomir este convins că Florin Tănase va face diferența în meciul dintre FCSB și Chindia Târgoviște.
„Tănase. Fiecare fotbalist mai are și căderi de formă, să știi. Nu îi iese jocul meci de meci. Doar nu o fi Maradona sau Hagi”, a spus Dumitru Dragomir, la ProSport Live.
În ceea ce privește antrenorul etapei viitoare, Dumitru Dragomir mizează pe Ionuț Badea, în confruntarea dintre UTA Arad și Dinamo, după ce acesta a învins-o pe Sepsi Sfântu Gheorghe, la debutul pe banca arădenilor, și a remizat cu CFR Cluj în etapa trecută.
„Ionuț Badea, pentru că e un tip foarte inteligent. Dacă stați de vorbă cu el, să știți că știe bine meserie. E de apreciat. Da, da, îmi place. Nu ducem lipsă de antrenori în România. Ducem lipsă de jucători de valoare”, a spus Dumitru Dragomir, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER