Dinamo traversează o perioadă extrem de dificilă în Superliga României, unde ocupă penultima poziție a clasamentului, loc direct retrogradabil. Momentul în care echipa din „Ștefan cel Mare” a fost condamnată la retrogradare a fost dezvăluit la ProSport Live.
Ionuț Chirilă, antrenorul cu rezultate notabile la clubul alb-roșu, susține că, la un moment dat, conducătorii clubului a făcut o greșeală care îi va costa scump pe „câini”.
Dinamo se zbate în subsolul clasamentului, încercând să se salveze de la retrogradare în etapele care au mai rămas de disputat în play-out-ul Superligii României.
„Câinii” ocupă penultima poziție a clasamentului, cu doar 16 puncte acumulate. Totodată, în primele trei etape din play-out, echipa antrenată de croatul Kopic a reușit să obțină un singur punct, în urma rezultatului de egalitate înregistrat cu Petrolul Ploiești, scor 1-1.
Antrenorul Ionuț Chirilă a vorbit, în timpul unei intervenții telefonice la ProSport Live, despre ce se întâmplă la formația din „Ștefan cel Mare”. Antrenorul a declarat că s-a greșit în momentul în care la echipă s-au adus mai mulți jucători, după plecarea antrenorului Ovidiu Burcă.
„Eu spun de ani de zile ce se întâmplă la Dinamo, am știut ce se va întâmpla acolo. Totodată, am spus că după perioada Burcă, o infuzie de 7-8 jucători nu va aduce foarte mult. Nu poți să salvezi un campionat așa, cu realizările rare ale unor jucători. Dinamo se confruntă în play-out cu echipe mai legate, care joacă de mai mult timp împreună. Vorbim despre automatisme, despre forța de joc a celorlalte echipe. Nu știu daca Dinamo este superioară cuiva ca forță colectivă, nici măcar celor de la FC Voluntari. Apoi, ne întrebăm care este șansa celor de la Dinamo. Dinamo trebuia, după perioada Burcă, să crească valoarea jucătorilor pe care îi avea. Dinamo trebuia să aibă știința de a crește forța echipei și apoi să vadă punctele care îi lipsesc, să aducă jucători”, a declarat antrenorul Ionuț Chirilă, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER