„Motanul încălțat” care i-a dat de furcă fostului ministru Eduard Novak! Cine e președintele de federație care era scos pe ușă și intra pe geam: „Neputința naște oameni ca acest ministru care a fost!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
Fostul șef al MTS Eduard Novak a avut probleme serioase pe vremea când era în funcție, fiind „hărțuit” constant de președintele Federației Române de Rugby Alin Petrache.
Omul din fruntea FRR a fost invitat în platoul ProSport Live și a dezvăluit ce fel de relație a avut cu Eduard Novak.
Alin Petrache îl acuză pe fostul ministru al tineretului și sportului că nu îi răspundea la telefon și a dezvăluit că, astfel, l-a „forțat” să se prezinte neinvitat la biroul sportivului paralimpic.
„Motanul încălțat” care i-a dat de furcă fostului ministru Eduard Novak! Președintele Federației Române de Rugby Alin Petrache era scos pe ușă și intra pe geam: „Neputința naște oameni ca acest ministru care a fost!”
Alin Petrache a vorbit, în cadrul ProSport Live, despre Eduard Novak, pe care îl cataloghează drept „născut din neputință”. Președintele FRR nu l-a uitat pe cel care încă este sportiv în activitate, cu toate că acesta nu se mai află în funcție.
„(n.r. Despre Eduard Novak) Nu m-a prea primit, trebuia să fac anticameră câteva ore. (n.r. – nu vorbeați cu domnul Novak?) Foarte rar! În clipa în care suni și nu-ți răspunde, începi cu mesaje, în clipa în care la patru, cinci, șase mesaje tot nu răspunzi, vin la Minister. Eu sunt ca «motanul încălțat»”, mă dai afară pe ușă, intru pe geam, intru pe sub ușă, într-un final de fiecare dată intru! Neputința naște oameni ca acest ministru care a fost!
Am avut o problemă mare, după ce noi ne-am calificat doi ani, ne-a mers și mai prost din punct de vedere al finanțării și de fiecare dată am tras un semnal de alarmă! Domnul Novak, nu așa se fac lucrurile! Uitați-vă ce buget are Irlanda, 113 milioane! Păi i-am spus, 113 milioane n-aveți dumneavoastră pentru tot sportul românesc”, a spus Alin Petrache, în direct la ProSport Live.