Motivul pentru care Marius Șumudică insistă că Rapid nu se poate lupta la titlu, dezvăluit de Gabi Tamaș: „Asta cântărește foarte mult!”. EXCLUSIV

  • Publicat:

Marius Șumudică spune că Rapid nu se poate lupta la titlu în acest sezon, iar Gabi Tamaș a dezvăluit care este motivul invocat de antrenor.

Marius Șumudică a preluat Rapid în august, într-un moment în care echipa nu avea nicio victorie, remizând de cinci ori în primele șase etape.

Gabi Tamaș știe motivul pentru care Marius Șumudică insistă că Rapid nu se poate lupta la titlu

Deficitul respectiv este foarte greu de recuperat de Rapid în lupta pentru calificarea în play-off, spune Gabi Tamaș, chiar dacă de la sosirea lui Marius Șumudică pe banca tehnică a grupării alb-vișinii au fost consemnate cinci victorii și patru rezultate de egalitate.

„Se diminuează șansele Rapidului. Foarte multe echipe au început să joace fotbal, ceea ce este îmbucurător, iar pentru Rapid cântărește mult startul slab.

Cu toții ne-am așteptat de la CFR Cluj, după ce a venit Dan Petrescu, că va învinge, iar, cum se întâmpla atunci când câștiga campionatele, din faze fixe, din cornere.

Uite că nu s-a întâmplat. Nici nu știu câte goluri a marcat din faze fixe, plus că nu mai este echipa care marca pe final de meci. Acum încasează. Ceva nu merge acolo.

Respect lui Șumudică. A venit și echipa nu a mai pierdut. Dar șansele sunt din ce în ce mai mici să ajungă în play-off”, a spus Gabi Tamaș la emisiunea ProSport Live.

„Nu a fost deloc un meci foarte frumos. L-a salvat finalul, cu o greșeală a portarului elvețian al Rapidului, cel mai lăudat portar din Superliga. Plus inspirația lui Șumudică la schimbări, care-l bagă pe Burmaz, iar acesta egalează.

Dan Petrescu nu știu dacă e atât de fericit cu egalul. Șumudică este, fără discuție, deși parcă Rapid a fost echipa mai periculoasă. Rapid păstrează în continuare șanse de play-off.

CFR Cluj e surpriza negativă a acestui campionat, până acum, mai ales prin joc. Poate toată lumea se aștepta că vine Dan Petrescu și rețeta succesului e garantată. Ciorba dacă o reîncălzești a 6-a sau a 7-a oară nu mai are același gust. Șumudică are curaj, ceea ce e foarte important pentru un antrenor”, a completat Alex Brădescu, jurnalist ProSport.

Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mircea Lucescu a părăsit, în cârje, spitalul! Soția selecționerului l-a sprijinit pas cu pas. Avem imaginile zilei!
Mircea Lucescu a părăsit, în cârje, spitalul! Soția selecționerului l-a sprijinit pas cu pas. Avem imaginile zilei!
Despărțire cu tort: Marko Dugandzic e OUT! Poate reveni imediat în SuperLigă
Despărțire cu tort: Marko Dugandzic e OUT! Poate reveni imediat în SuperLigă
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara unui cunoscut magazin de haine
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara…
Statisticienii au decis! Ce șanse are FCSB să treacă de PAOK Salonic
Statisticienii au decis! Ce șanse are FCSB să treacă de PAOK Salonic
MM Stoica, sceptic după ce FCSB a aflat că va juca cu PAOK. Grecii, fericiţi chiar dacă au pierdut meciul direct. „Clar că se bucură” | EXCLUSIV VIDEO
MM Stoica, sceptic după ce FCSB a aflat că va juca cu PAOK. Grecii, fericiţi chiar dacă au pierdut meciul…
MM Stoica a clarificat situaţia lui Daniel Bîrligea, înaintea partidei cu CFR Cluj:
MM Stoica a clarificat situaţia lui Daniel Bîrligea, înaintea partidei cu CFR Cluj: "Nu există nicio promisiune"
Bianca Drăgușanu, noi imagini SEXY! A încins imaginația tuturor. Ce obiceiuri are vedeta pentru a se menține în formă la 42 de ani
Bianca Drăgușanu, noi imagini SEXY! A încins imaginația tuturor. Ce obiceiuri are vedeta pentru a se menține în formă la…
Este ştirea momentului în sport!
Este ştirea momentului în sport!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Înainte să plec în Thailanda, prietenii m-au avertizat! Femeile, nu toate sunt ceea ce par a fi!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Înainte să plec în Thailanda, prietenii m-au avertizat! Femeile, nu toate sunt ceea ce par a…
Oraşul de poveste spre care Florian a zburat cu doar 40 de euro dus-întors:
Oraşul de poveste spre care Florian a zburat cu doar 40 de euro dus-întors: "Cel mai ieftin"
Agențiile din lume, în ALERTĂ! Un asteroid este în drum spre Pământ
Agențiile din lume, în ALERTĂ! Un asteroid este în drum spre Pământ
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
Șoferii care trebuie să reînnoiască permisul de conducere după 5 ani. Se schimbă legea
Șoferii care trebuie să reînnoiască permisul de conducere după 5 ani. Se schimbă legea
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei…
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Ce jocuri gratuite vor fi oferite abonaților PlayStation în februarie 2025?
Ce jocuri gratuite vor fi oferite abonaților PlayStation în februarie 2025?
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Amendă de circulație 2025: Cum o plătești și ce faci dacă îți vine acasă de la un radar pe trepied
Amendă de circulație 2025: Cum o plătești și ce faci dacă îți vine acasă de la un radar pe trepied
Adrian Nartea, confesiuni tulburătoare despre extirparea tumorii intracraniene de acum 6 ani. Cum se îngrijește în prezent
Adrian Nartea, confesiuni tulburătoare despre extirparea tumorii intracraniene de acum 6 ani. Cum se îngrijește în prezent
×