Echipa națională de rugby a României a fost criticată dur de unul dintre patronii din Superliga, după ce s-a făcut de râs la Cupa Mondială.
Participarea „stejarilor” la turneul final din Franța a reprezentat un adevărat dezastru, înfrângerile suferite fiind de-a dreptul umilitoare din cauza diferențelor astronomice de pe tabela de marcaj.
Prezent în studioul ProSport Live, finanțatorul de la FC Botoșani, Valeriu Iftime, a spus că i-a fost cu adevărat rușine când a văzut cum jucătorii noștri nu reușesc să facă față nivelului internațional. Acesta a transmis că este nevoie urgent de finanțare din partea autorităților, astfel încât situația să se amelioreze.
Rezultatele obținute de echipa națională de rugby a României la Cupa Mondială din Franța l-au determinat pe Valeriu Iftime să ceară intervenția urgentă a autorităților. Patronul de la FC Botoșani a transmis că este nevoie de găsirea unor soluții de finanțare, astfel încât astfel de episoade să nu se mai repete.
„Eu când văd că iau bătaie la rugby în halul ăsta, chiar ți-e rușine. Pe cuvântul meu, ceva nu sună… da, m-a durut mult! Ce ne trebuie nouă Mondiale, să ne bată Tonga?
Trebuie să fie ceva în spatele lor care să-i motiveze. Dacă vrem să se întâmple cu adevărat ceva în sport, trebuie să vedem cum îi putem finanța încât poporul să câștige”, a spus Valeriu Iftime, la ProSport Live.
Irlanda – România 82-8 Africa de Sud – România 76-0 Scoția – România 84-0 Tonga – România 45-24
Nu demisionez! Le-am cerut și acum, dar și altădată, celor care mă contestă să vină lângă rugby, nu lângă mine. Aș dori să înțelegem contextul în care aceste rezultate au fost obținute. E adevărat că uneori am avut momente în care am reușit să ne ridicăm la nivelul așteptărilor, iar alteori nu am avut. Înainte de a ne fi judecată performanța, trebuie să privim și condițiile în care noi am concurat. – Alin Petrache, președinte Federația Română de Rugby
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER