Negocierile incredibile dintre patronul lui CFR Cluj și antrenorul care a luat titlul cu Dinamo, pe vremea lui Borcea și Badea! I-a trimis contractul și a luat decizia pe loc: a semnat prin fax, dar când a ajuns față în față cu milionarul din Cluj a rămas uimit de condiția pe care i-o propune! | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
Negocierile incredibile dintre patronul lui CFR Cluj și Ioan Andone, antrenorul care a luat titlul cu Dinamo, pe vremea lui Borcea și Badea, au fost dezvăluite chiar de către fostul mare fotbalist al „câinilor roșii”, în direct la ProSport Live.
Negocierile incredibile dintre patronul lui CFR Cluj și antrenorul care a luat titlul cu Dinamo, pe vremea lui Borcea și Badea! I-a trimis contractul și a luat decizia pe loc: a semnat prin fax, dar când a ajuns față în față cu milionarul din Cluj a rămas uimit de condiția pe care i-o propune!
Cel poreclit „Fălcosul” a povestit că s-a înțeles aproape instant cu Arpad Paszkany, proprietarul clubului din Gruia de la momentul respectiv, și că nu a fost nevoie nici măcar de intermedierea vreunui impresar.
De asemenea, Ioan Andone a dezvăluit că a avut o cerință specială legată de obiectivul echipei, cu scopul de a-i motiva suplimentar pe jucători, strategie ce a dat roade, întrucât CFR Cluj a reușit în acel sezon 2007-2008 să câștige primul titlu din istorie.
Această dezvăluire a marelui dinamovist a venit în contextul în care el a încercat să scoată în evidență faptul că, în viziunea sa, cei de la Universitatea Craiova pun într-un mod greșit problema în ultimii ani și din acest motiv nu reușesc să câștige titlul în Superliga.
„Eu când m-am dus la Paszkany, el mi-a dat un lot. A fost cea mai simplă discuție, am semnat contractul prin fax, fără impresari, fără nimic. Ajung la el, îmi zice: «Ando, am terminat pe locul 3, dacă facem un pas pe locul 2, e valabil».
Contract pe doi ani. I-am zis: «Da, e valabil pentru mine și nu o mai spui la nimeni. Dar vii în vestiar când mă prezinți și spui că pentru jucători nu există decât locul 1 valabil. Dar niciodată să nu mai recunoști ce mi-ai spus mie. Mă pui pe mine într-o situație proastă, eu o să vreau locul 1».
Asta lipsește la Craiova. Locul 1 e valabil! Dacă nu, dispăreți. Rămâne antrenorul și în anul 2 trebuie să iei campionatul. Atunci, 5 jucători afară și aduc alți 5 titulari”, a spus Ioan Andone, la ProSport Live.