Nicolae Dică, avertizat de un fost rival după revenirea la FCSB: „Toată lumea știe ce se întâmplă când mergi acolo!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 5 poze

Daniel Pancu, fost fotbalist și antrenor la Rapid, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit, printre altele, despre revenirea lui Nicolae Dică în funcția de antrenor la FCSB.

După ce Toni Petrea și-a dat demisia de la FCSB, imediat după meciul pierdut cu Rapid, Gigi Becali l-a anunțat în funcția de antrenor pe Nicolae Dică.

Daniel Pancu este de părere că orice antrenor merge la FCSB trebuie să își asume implicarea patronului în schimbările făcute în timpul meciurilor.

Nicolae Dică, avertizat de un fost rival după revenirea la FCSB

Totodată, Daniel Pancu a găsit și o parte bună în decizia de a merge la FCSB: plusul de imagine pe care acest nume îl aduce în CV-ul antrenorului.

„Oricum cea mai grea meserie e cea de antrenor, dar la FCSB în anii ăștia chiar e o meserie foarte grea. Ești supus unei presiuni constante, o dată din partea patronului, după care părțile astea ironice.

La schimbări se bulversează totul, pentru că sunt câte 3-4 deodată. E foarte greu pentru jucători. (n.r. Își pierde un antrenor autoritatea când schimbă 3-4 jucători la pauză la dorința patronului?) În mod normal, eu dacă aș fi fost jucător, sigur că mă uitam cu alți ochi la antrenor.

Pe de altă parte, toată lumea știe ce se întâmplă când mergi acolo. M-am gândit și eu care ar fi părțile bune să faci lucrul ăsta și nu e decât una: să îți dorești să pleci în străinătate. Chiar dacă nu performezi, încă reprezintă ceva în CV Steaua sau FCSB că încă sunt confundate”, a spus Daniel Pancu, la ProSport Live.

 

Publicat: 27 07. 2022, 22:33