Nicolae Dică, peste Adi Mutu. „E mai bun!” Avertisment pentru Rapid înaintea duelului cu CS Mioveni | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Dinu Gheorghe a prefațat meciul dintre CS Mioveni și Rapid din etapa 26, iar fostul oficial din Giulești o avertizează pe echipa condusă de Adi Mutu.

Nicolae Dică, peste Adi Mutu! Avertisment pentru Rapid înaintea duelului cu CS Mioveni

Fostul oficial din Superliga este de părere că Rapid are o misiune dificilă cu CS Mioveni în runda 26. Dinu Gheorghe crede că formația din Gruia ar fi fost favorită dacă meciul se juca pe finalul lui 2022, însă lucrurile s-au schimbat după venirea lui Nicolae Dică pe banca tehnică a lui Mioveni.

Totodată, Dinu Gheorghe i-a analizat și pe antrenorii celor două echipe, iar acesta a transmis că Nicolae Dică, tehnicianul lui CS Mioveni, este mai bun decât Adrian Mutu.

„Nu o să îi fie ușor Rapidului. Dacă se juca în noiembrie – decembrie, Rapid era favorită, dar acum Mioveni este o echipă greu de doborât. Are un antrenor ambițios care lucrează tehnic și tactic. Rapid vine și după meciul cu FC U Craiova… E un meci greu.

Rapid trebuie să câștige, altfel nu o să fie în regulă. Dică e mai bun ca performanțe, dar Mutu are liniște. Nu cred că pot schimba sistemul așa de repede, dar printr-un joc bine organizat poate să îi macine pe cei de la Mioveni”, a spus Dinu Gheorghe pentru ProSport LIVE.

Echipele de start de la CS Mioveni – Rapid

CS Mioveni: Greab – Sno, Garutti, Scarlatache, Marquinhos Pedroso – M. Panait, Lixandru – Antal, Benchaib, Diallo – B. Rusu
Rezerve: D. Croitoru – Rădescu, Lepistu, Mboumbouni, Krasniqi, Burnea, Buziuc, V. Pop
Antrenor: Nicolae Dică

Rapid: Moldovan – Onea, Săpunaru, Iacob, Junior Morais – Pănoiu, Al. Albu, Kait – Emmers, Dugandzic, Al. Ioniță II
Rezerve: Drăghia – Belu-Iordache, Ignat, Crivac, Crepulja, Bamgboye, V. Costache, A. Ciobanu, Luckassen
Antrenor: Adrian Mutu

Arbitru: Horațiu Feșnic (Cluj-Napoca) / A1: Alexandru Cerei (Cluj-Napoca) / A2: Ciprian Danșa (Satu Mare) / Arbitru VAR: Iulian Dima / Arbitru AVAR: Cristina Mariana Trandafir / R1: Florin Andrei (Târgu Mureș) / Observator: Costin Ioan Toma (Piatra Neamț)
Stadion: „Orășenesc”, Mioveni

Publicat: 17 02. 2023, 19:35
Actualizat: 17 02. 2023, 20:24