„Niță este numărul 1 la națională!”. Gabi Tamaș, elogiu pentru fostul său coleg de la FCSB. EXCLUSIV
This browser does not support the video element.
Gabi Tamaș a avut numai cuvinte de laudă pentru fostul coleg de la FCSB, Florin Niță, despre care a spus că este titular incontestabil în poarta naționalei României.
Gabi Tamaș a strâns 67 de selecții și trei goluri marcate pentru naționala României, iar fostul fotbalist de la formații de top din fotbalul românesc, precum FCSB sau Dinamo București a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Florin Niță, cu care a fost coleg la gruparea roș-albastră.
Gabi Tamaș, elogiu pentru Florin Niță, fostul lui coleg de la FCSB
Florin Niță a devenit titular incontestabil în poarta naționalei României, după ce Horațiu Moldovan s-a transferat la Atletico Madrid și nu a reușit să joace pentru gruparea din capitala Spaniei. Tamaș consideră că goalkeeperul lui Gaziantep trebuie să evolueze meci de meci pentru tricolori, fiind om de bază în angrenajul echipei pregătite de Mircea Lucescu. În plus, Tamaș a mai adăugat faptul că Alex Chipciu ar trebui să joace titular în flancul stâng al apărării, deoarece jucătorul lui U Cluj a avut prestații excelente după ce a fost reprofilat.
„Depinde de ei, dacă pierd, pierd și primul loc. Nu ne ajută egalul, ne ajută doar victoria. În poartă dece să fie o discuție? Niță este numărul 1 la națională în momentul de față. Aș merge pe mâna lui Chipciu. 100% aș merge pe Chipciu, l-a reprofilat în fundaș stânga și o face foarte bine”, a spus Gabi Tamaș la ProSport Live.
Dinu Gheorghe vede o luptă între mai mulți portari pentru postul de titular al naționalei României
Fostul președinte de la Rapid București, Dinu Gheorghe, consideră că Horațiu Moldovan merită să fie titular în confruntarea retur cu Cipru, deoarece a contribuit din plin pentru calificarea la Campionatul European din Germania, iar Ștefan Târnovanu este o variantă excelentă pentru viitor, însă trebuie să demonstreze în meciurile din Europa League ale lui FCSB.
„Târnovanu, într-adevăr, în clipa de față, emite pretenții. Va fi foarte probabil portarul echipei naționale în campania de calificare pentru mondialele viitoare. El are timp în aceste jocuri de Europa League ale FCSB-ului să arate că merită acolo. M-aș raporta puțin la prestația lui slabă din meciul cu Lituania de la București. Poate și asta să fie un element, pe care Lucescu să îl ia în considerare. Niță merită mai departe să fie titular. Moldovan ar trebui să fie titular în ultimul meci cu Cipru. A avut o contribuție importantă la formarea acestui grup la echipa națională în prestațiile avute în grupa de calificare pentru Europene.
Aici stăm bine, nu sunt probleme decât și de inspirația lui Lucescu…Cu Sava în spate putem să privim preliminariile pentru Mondiale liniștiți. Avem 3-4 portari care pot apăra”, a spus Dinu Gheorghe la ProSport Live.