Marius Mitran este contrariat de gestul lui Ciprian Deac, după ce acesta și-a aruncat banderola în timpul partidei FC Argeș – CFR Cluj 2-2.
În minutul 66 al meciului dintre CFR Cluj și FC Argeș, din Cupa României, Ciprian Deac a aruncat banderola de căpitan de echipă pe gazon.
Incidentul s-a consumat când veteranul mijlocaș a fost înlocuit. El a explicat, la finalul partidei din Cupa României, că nu a aruncat banderola pe gazon, ci a vrut să i-o dea lui Păun, fără să știe că și acesta urma să părăsească terenul. Explicațiile nu-l conving pe jurnalistul Marius Mitran.
„Am văzut de multe ori secvența asta, că tot vorbim că ne uităm la meciuri și mergem să le vedem de zeci de ani. Nu e prima dată când vedem asta, așa că nu e greu s-o traducem. Explicațiile lui confirmă, de fapt, ce am văzut noi. El a aruncat banderola pentru că era supărat.
Sunt jucători de genul acesta. Și Dobrin și Balaci erau jucători de acest gen, de protest, lideri, care au avut în decursul anilor mari războaie cu antrenorii lor. De plidă, Dobrin cu Titi Teașcă și Balaci cu Ștefan Covaci.
Hagi nu a fost așa. De aia a și reușit cel mai mult dintre toți. Sigur, a și avut o altă perioadă, dar a avut grijă și de acest aspect.
Acolo, cred că problema nu e la Deac, așa cum cred că problema nu a fost la Louis Munteanu.
La experiența pe care o are Dan Petrescu, este un antrenor de 57 de ani, care vine dintr-un jucător uriaș, cu experiență la cel mai înalt nivel, nu te aștepți. Mai ales că anii pe care i-a petrecut aici nu au arătat cum arată aceste zile.
A recidivat acum un jucător emblematic, la câteva zile după ce după ce un puști a făcut un gest de frondă. Asta îmi spune că problema nu e la ei sau nu e numai la ei”, a spus Mitran, la emisiunea ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER