În direct la ProSport Live, Florin Prunea s-a arătat impresionat de modul în care a evoluat în ultima perioadă un fotbalist de la FCSB.
Este vorba despre Joyskim Dawa, fundașul central camerunez în vârstă de 27 de ani, care deține și cetățenia franceză, și care până acum în acest sezon a avut prestații mult mai solide decât în campaniile precedente, atunci când a fost destul de des criticat pentru anumite erori, făcute în special pe faza de construcție.
Chiar acesta este de altfel unul dintre aspectele care au condus, în viziunea fostului portar, la parcursul foarte bun avut până în acest punct al sezonului de echipa pregătită de Elias Charalambous și Mihai Pintilii.
Florin Prunea a ținut să scoată în evidență în primul rând calitățile fizice peste media din Superliga pe care le deține Joyskim Dawa, dar și faptul că acesta a început să fie din ce în ce mai sigur cu mingea la picior, reușind astfel să contribuie destul de mult la atacurile poziționale puse în scenă de către cei de la FCSB în multe momente ale jocurilor.
„FCSB este favorită, FCSB, dacă nu se întâmplă ceva neprevăzut, accidentări, este o echipă greu de oprit, de la mijloc în față. Și-au rezolvat și problema din zona centrală din apărare, aici este… Joacă Dawa și Ngezana extraordinar. Eu cred că aici este meritul antrenorilor, ei sunt acolo zi de zi cu ei și au lucrat foarte mult.
Calitățile lui sunt extraordinare din punct de vedere fizic, fundași centrali cu viteză vezi mai rar. El are joc de cap extraordinar, acum am văzut că ușor-ușor a început să și construiască, nu mai face greșelile pe care le făcea, joacă simplu. Asta nu vine decât de la practică și încrederea pe care ți-o dau rezultatele. Joacă cu zâmbetul pe buze, le ies toate. De la mijloc în față sunt letali”, a spus Florin Prunea, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER