Gigi Becali (64 de ani) încă mai speră ca FCSB să joace în Ghencea, iar afaceristul din Pipera își pune toate speranțele în Marcel Ciolacu, prim-ministrul României.
Marcel Ciolacu a anunțat în nenumărate rânduri că va face tot posibilul ca FCSB să primească acceptul să joace pe stadionul din Ghencea, iar acest lucru îi dă speranțe lui Gigi Becali.
Despre posibilitatea ca Marcel Ciolacu să o ajute pe FCSB ca să joace din nou în Ghencea a vorbit și Dumitru Dragomir în cadrul emisiunii ProSport LIVE.
(Poate Marcel Ciolacu să o ducă pe FCSB pe stadionul din Ghencea?) „Depinde cum este de convins și de influențat. Eu am încredere că Ciolacu poate să fie influențat pozitiv”, a spus Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, pentru ProSport LIVE.
În urmă cu două zile, Gigi Becali anunța că are încredere că FCSB o să ajungă să joace din nou în Ghencea cu ajutorul politicianului Marcel Ciolacu.
„Marcel Ciolacu a promis și eu îl cred. Eu cred în el. Ce a spus, a făcut. Cred că o să jucăm în Ghencea. Dar am zis să nu mai vorbim, că le e frică de suporteri. E normal să jucăm pe Ghencea.
E anormal să dea din bani publici bani la fotbal. Asta e anormal. Am fost cu cortul cu rogojină, declarat Gigi Becali într-o discuție cu presa.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER