O glorie a fotbalului din Bănie a dat verdictul în războiul dintre Mititelu și Rotaru! Cine este continuatoarea Craiovei Maxima. „Asta este echipa la care am jucat toți!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE
This browser does not support the video element.
Nicolae Negrilă (68 de ani), glorie a Craiovei Maxima, a dat verdictul în războiul dintre FC U Craiova și Universitatea Craiova.
O glorie a fotbalului din Bănie a dat verdictul în războiul dintre Mititelu și Rotaru! Cine este continuatoarea Craiovei Maxima
Eroul din meciul jucat de Universitatea Craiova cu FC Kaserslautern, scor 1-0, de pe 16 martie 1986, a vorbit despre cele două echipe ale orașului, iar acesta a dezvăluit pe cine susține.
Deși Adrian Mititelu susține că echipa sa este adevărata continuatoare a Craiovei Maxima, Nicolae Negrilă este de altă părere. Fostul mare fotbalist al României susține că el a jucat pentru Universitatea Craiova, echipa patronată de Mihai Rotaru. Totodată, Negrilă pune presiune pe jucătorii lui Eugen Neagoe și le cere să aducă titlul în Bănie la finalul sezonului 2022 – 2023.
„Sper ca și acești jucători de la Craiova să ajungă la fel ca noi, să ajungă în Semifinală. Sper să câștigam campionatul, nu mai e timp. Avem șansa anul ăsta, trebuie să ne mobilizăm pentru că avem șanse la campionat. Normal că este continuatoare. S-a și văzut că domnul Mititelu… Asta este Universitatea Craiova la care am jucat toți. Eu pot să dovedesc asta cu carnetul de jucători. Asta este Craiova, Universitatea Craiova!”, a spus Nicolae Negrilă pentru ProSport LIVE.
Nicolae Negrilă (68 de ani) a jucat pentru formația din Bănie din iulie 1974 până în iulie 1988, iar după aceea a mai evoluat un an și jumătate pentru Jiul Petroșani. Fostul fundaș dreapta s-a retras din cariera de jucător profesionist de fotbal în decembrie 1990, după ce a câștigat cu trupa oltenilor trei trofee: titlul (1973 – 1974) și Cupa României (1976 -1977 și 1982-1983).
- 29 de selecții a adunat Nicolae Negrilă în tricoul echipei naționale a României
- 352 de meciuri și 15 goluri a marcat Nicolae Negrilă pentru echipa din Craiova