CFR Cluj se află în cursa către cel de-al cincilea trofeu de campioană la rând, însă jucătorii lui Dan Petrescu parcă nu realizează cât de importante sunt ultimele partide pe care echipa le mai are de disputat.
În ultimele două săptămâni Claudiu Petrila nu a mai fost folosit de către Dan Petrescu titular pentru că tânărul jucător a întârziat la antrenamente. „Bursucul” a mizat de atunci pe Daniel Birligea.
Invitați la ProSport Live, Cristi Pulhac și Marius Avram au vorbit despre ce i se întâmplă în acest moment lui Petrila la CFR Cluj și consideră că este vina fotbalistului pentru că nu mai prinde lotul echipei.
Claudiu Petrila a participat la cununia civilă a lui Valentin Costache, coechipierul de la CFR Cluj, iar după ce a petrecut alături de colegii săi nu a mai ajuns la antrenamentul programat a doua zi fiindcă nu s-a trezit la timp, iar de atunci mijlocașul nu a mai fost folosit titular.
Fostul arbitru internațional, Marius Avram, consideră că psihicul lui Petrila este afectat, din cauza faptului că a fost considerat un jucător important.
Și Cristi Pulhac este de acord cu cele spuse de Marius Avram, fostul fundaș lateral spune că indiferent cât ai petrece, a doua zi trebuie să fii pregătit.
Totuși, cei doi invitați de la ProSport Live consideră că gestul lui Petrila de a întârzia la antrenament nu a fost făcut voit de către mijlocașul de doar 21 de ani.
„Fiecare jucător își gestionează în felul lui această atenție și în momentul în care te ridici un pic deasupra celorlalți și ești considerat un jucător de viitor e posibil să te afecteze în ceea ce privește psihicul tău și puterea ta de a fi același care erai până atunci. Dar eu cred că din momentul în care el s-a dus la nuntă… Mi-e greu să cred că a făcut-o fără acordul lui Dan Petrescu. Acordul dat: «Mergi la o nuntă, dar a doua zi vii la antrenament dimineață», e una și «Te duci la nuntă și a doua zi dormi liniștit și vino a treia zi la antrenament» poate să fie altceva. Dacă trebuia să se prezinte și nu a făcut-o, atunci e destul de grav. Și Dan Petrescu de obicei sancționează drastic lucrurile astea”, a spus Marius Avram, la ProSport Live.
„Nu te lasă Dan Petrescu două zile după nuntă… Și eu știu vorba aia românească pe care ne-o spuneau antrenorii: cine e om noaptea e om și ziua. Ne-a zis-o: dacă tot ai fost aseară și știu că ai fost, dimineața la antrenament vreau să îmi fii la fel. Nu mă interesează cât ai dormit, o oră, două, trei, vreau să fii fresh. Așa ne spuneau înainte. Nu cred că a făcut-o voit. Nu s-a mai trezit. Nu i-a sunat ceasul băiatului…”, a spus și Cristi Pulhac, prezent în studio.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER