Nicio scuză pentru naționala României în meciul cu Slovacia de la EURO! Reacție clară a fostului jucător de la Steaua: „Uiți de tot! Nu există!”. VIDEO
This browser does not support the video element.
Un fost jucător al Stelei a vorbit despre oboseala de care ar putea fi încercați fotbaliștii României înaintea meciului cu Slovacia. Asta în contextul în care partida de la Frankfurt se joacă la doar patru zile după cea cu Belgia, scor 0-2, de la Koln.
Actualul antrenor a avut o reacție cât se poate de clară și nu vede asta ca pe o scuză.
Sfat pentru jucătorii României înaintea partidei decisive cu Slovacia: „Când joci meciuri de genul ăsta nu mai există oboseală”
Ilie Poenaru a vorbit la ProSport Live despre meciul România – Slovacia de la EURO, decisiv pentru calificarea în optimile de finală.
Fostul antrenor de la Voluntari spune că nu contează ce jucători va folosi Edi Iordănescu în teren atâta timp cât vom reuși să ne îndeplinim obiectivul: adică să trecem de grupe.
În mod evident, o națională se poate lovi de mai multe incoveniente la un turneu final: cum ar fi presiunea sau oboseala. Totuși, Poenaru crede că jucătorii României ar trebui să uite de toate astea, mai ales că oportunitatea de a juca la un European poate fi unică în viața unui fotbalist.
„(n.r. Dacă Iordănescu va schimba ceva în primul „11”) Depinde de strategia pe care și-o alege. Depinde ce își dorește. Depinde și de analiza pe care a făcut-o după meciul cu Belgia. Depinde și de discuțiile individuale sau de grup.
Aș vrea să bage pe cine crede… el știe cel mai bine. Nu am preferințe, important e ca noi să trecem mai departe. Dacă avem atitudine și ne autodepășim în tot ceea ce facem… Oboseala…Asta cu oboseala…Când joci meciuri de genul ăsta nu mai există oboseală.
Astea sunt meciuri cu care s-ar putea să te întâlnești doar o dată în viață, înțelegi? Ai atitudine, vii, uiți de oboseală, uiți de tot, nu mai contează”, a declarat Ilie Poenaru, la ProSport Live.
Mâine nu va mai fi vorba despre oboseală, presiune sau altceva. E vorba de inima mare a naționalei, care trebuie să bată cu tărie. Noi nu vedem decât calificarea, indiferent de cum se va întâmpla asta. Slovacia e o forță. Dacă analizați datele statistice, se va confirma. E o echipă cu mecanisme clare, cu complexitate de joc. Sunt jucători care leagă foarte bine efortul și concentrarea, sunt jucători cu exprimare coerentă și sunt 3-4 jucători care reprezintă piloni pentru echipa lor”, a declarat Edi Iordănescu înaintea meciului cu Slovacia.