Octavian Popescu i-a făcut pe Dumitru Dragomir și Dinu Gheorghe să se contrazică în direct: „De mult îl promovați!” / „Pentru că mă pricep la fotbal!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Dinu Gheorghe, fost președinte de club în prima ligă, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și s-a contrazis cu Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, pe tema prestației pe care a avut-o Octavian Popescu, extrema stânga în vârstă de 20 de ani de la FCSB, în meciul cu Nordsjaelland.

Octavian Popescu i-a făcut pe Dumitru Dragomir și Dinu Gheorghe să se contrazică în direct

Meciul dintre FCSB și Nordsjaelland s-a disputat joi searăpe Stadionul Steaua din București, în cadrul primei manșe a turului III preliminar din Conference League și s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Returul dintre Nordsjaelland și FCSB va avea loc joi, 17 august, de la ora 19:30, în Danemarca.

Deși multă lume nu a înțeles înlocuirea lui Andrea Compagno, în minutul 61, cu Valentin Gheorghe, Dumitru Dragomir este de părere că și el ar fi luat aceeași decizie, însă nu a avut cuvinte de laudă nici pentru înlocuitorul italianului.

„Să fiu sincer, și eu îl schimbam pe Compagno că nu a jucat nimic. De fapt, nici celălalt (n.r. Valentin Gheorghe) care l-a înlocuit nu a jucat”, a spus Dumitru Dragomir, la ProSport Live.

Dinu Gheorghe a intervenit, amintindu-l pe Octavian Popescu, însă Dumitru Dragomir nu a fost de acord cu fostul președinte de la Rapid și Astra.

Dinu Gheorghe: Nici Tavi Popescu!

Dumitru Dragomir: Eee, Tavi Popescu a jucat excelent! Excelent! E singurul care joacă cu pase filtrante, cu…

Dinu Gheorghe: De mult îl promovați pe Tavi Popescu!

Dumitru Dragomir: Nu îl promovez, domn’e, mă pricep la fotbal! Nu îl promovez! E singurul care încearcă ceva și aleargă. Are nativ… Dacă ar avea și puțină educație fotbalistică, ar fi un fotbalist bunicel.

Dinu Gheorghe: Nu prinde echipa, tot timpul e pe bancă

Dumitru Dragomir: Dacă a jucat o repriză întregă, asta nu înseamnă că nu prinde echipa.

Dinu Gheorghe: Poate juca peste Florinel Coman?

Dumitru Dragomir: Da. Florinel Coman nu are moral de competiție înaltă, de competiție mare. La toate jocurile importante, Florinel Coman nu a dat randament. Celălalt, are moral mai tare. Și ăla este foarte talentat, dar sunt talente pentru fotbalul românesc, nu pentru fotbalul internațional.

Gigi Becali a explicat de ce a fost înlocuit Andrea Compagno

După meci, Gigi Becali a declarat că nu este dezamăgit de Andrea Compagno și a explicat de ce a fost scos de pe teren italianul.

„Compagno trebuie să fie supărat când nu își ia salariul. Să își amintească de unde a venit. Nu, nu m-a dezamăgit. Când l-am luat am știut ce este, nu am zis că e un Maradona. Compagno își face treaba și încă și-o face. Numai că echipa asta are și el niște parametri, nu să joci 90 de minute titular. Toată ziua cade. Stai, mă, în picioare că ai 2 metri. Stai pe picioare, nu?”, a spus Gigi Becali, după meci.

Publicat: 11 08. 2023, 22:00