Președintele lui CFR Cluj, Cristi Balaj, a confirmat că a primit oferte pentru trei dintre jucătorii de bază ai liderului Ligii 1.
CFR Cluj se întărește constant, fiind hotărâtă ca în sezonul viitor al cupelor europene să facă o figură frumoasă. Cu toate acestea, ardelenii pot rămâne fără câteva dintre piesele de bază ale lui Dan Petrescu, nu mai puțin de trei titulari fiind în atenția unor cluburi importante din Europa.
Președintele Cristi Balaj a anunțat, în cadrul ProSport Live, că s-au purtat discuții pentru transferurile lui Andrei Burcă, Otto Hindrich și Claudiu Petrila.
Președintele lui CFR Cluj, Cristi Balaj, a confirmat că trei dintre jucătorii campioanei României se află în atenția unor cluburi importante de pe continent.
Portarul Otto Hindrich (19 ani) a declarat recent că este crescut în spirit maghiar și a recunoscut că și-ar dori să ajungă în campionatul vecinilor noștri. Cristi Balaj a anunțat, în cadrul ProSport Live, că tânărul jucător a fost ofertat de un club din Ungaria, dar a menționat că suma oferită este inferioară pretențiilor pe care le au oficialii grupării din Gruia.
Președintele Cristi Balaj a ținut să precizeze că discuțiile pentru cei trei jucători s-au purtat cu nume importante ale fotbalului de pe continent.
„Nu am închis nicio ușă, nu am refuzat discuții cu echipe care au fost interesate de jucători. Au fost discuții pentru Burcă, pentru Otto (n.r. Hindrich). El are o ofertă, dar considerăm că suma nu este suficientă. Este din Ungaria oferta, este o sumă bună, dar el valorează mai mult. Avem ofertă pentru Petrila. Sunt jucători urmăriți de cluburi importante. Ma bucur că ei au crescut”, a spus Cristi Balaj pentru ProSport LIVE.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER