Sorin Cârțu a dezvăluit că a fost nevoit să facă un apel disperat la adresa lui Mihai Rotaru înaintea partidei de la Pitești, în urma căreia Rădoi și-a dat demisia.
În urma discuției pe care a avut-o cu antrenorul în vârstă de 42 de ani, președintele Universității Craiova a simțit că lucrurile nu merg în direcția bună și că anumite aspecte pot fi rezolvate numai de numărul 1 din club.
Astfel, Cârțu l-a rugat pe Rotaru să se ocupe de problemele echipei și să rezolve personal situația respectivă.
„Să vă spun ceva în premieră. În momentul în care înaintea partidei de la Pitești, când am avut discuția cu Rădoi și alte discuții, eu i-am dat telefon lui Rotaru și i-am spus: „Mihai, în echipă nu se întâmplă lucruri bune.
Sunt probleme pe care doar tu le poți rezolva. Implică-te”. Au fost niște probleme care chiar erau de rezolvat doar de Rotaru. Cam așa stau lucrurile, dar nu putem ieși de fiecare dată să dăm explicații”, a spus Sorin Cârțu, la ProSport Live.
Cârțu a continuat războiul cu Mirel Rădoi și l-a atacat dur pe fostul antrenor al oltenilor.
Voi ce credeți, am dat mâna cu el? Nici n-am vrut să aud! Mi s-a părut o subapreciere, îmi insultă inteligența. Balint n-a reușit, Mirel n-a reușit, e vina noastră, nu? Dați vina pe noi. Rădoi când a venit a cerut jucători. Mitrea putea veni în urmă cu doi ani fără bani. Nu s-a luat atunci. Am semnat OP-uri de două sute și ceva de mii de euro. L-am luat și pe Florescu. L-am întrebat de ce nu joacă și a spus că e slab. Sunt multe treburi de genul acesta. Lumea discută.
Tu îi faci pe jucători varză pe la televizor, iar când eu spun că FC U a fost mai bună în repriza a doua, te superi. Îmi spune mie că am văzut alt meci. Că a avut 600 de pase. Păi degeaba ai 600 de pase dacă 300 le dai înapoi. Noi în lunea aceea am avut o discuție de două ore și nu a spus niciodată că a fost deranjat de ce am spus eu la TV. După meciul cu FC U nu i-am adus aminte nici măcar o secundă că echipa a pierdut”, a spus Sorin Cârțu, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER