Fostul antrenor al lui Dinamo Ovidiu Burcă a spus care este marele secret al rezultatelor bune ale echipei alb-roșii în acest sezon.
Dinamo se află pe locul 5 în Superliga, după 12 etape, cu 18 puncte, fiind la un singur loc de podium.
Dinamo surprinde plăcut în actuala stagiune competițională, după ce în precedenta ediție de campionat a jucat barajul pentru rămânerea pe prima scenă fotbalistică a țării. În prezent, echipa antrenată de Zeljko Kopic are patru victorii și șase rezultate de egalitate.
„La început eram sceptic că Dinamo va face treabă, mai ales că au întârziat transferurile, dar lucrurile s-au așezat. Dincolo de declarațiile celor de la Dinamo, jocul echipei mă face să cred că va fi în play-off. La Dinamo s-a scăpat de atmosfera aia oribilă, că joci la retrogradare.
Când vezi că la Dinamo vin jucători tineri și performează, înseamnă că la Dinamo lucrurile se fac profesional”, a precizat Ovidiu Burcă la ProSport Live.
Dinamo a pierdut doar două meciuri în această ediție de campionat, ambele în orașul Cluj-Napoca. A cedat în prima etapă cu 2-3 în fața lui CFR, deși avea 2-0 în minutul 34, după care a fost învinsă de U, cu 0-1, în etapa cu numărul 8.
Formația bucureșteană a câștigat toate meciurile pe teren propriu: 4-1 cu Petrolul și Gloria Buzău, 2-1 cu Universitatea Craiova, deși a jucat ultimul sfert de oră cu doi oameni mai puțin, și 1-0 cu Unirea Slobozia.
Dinamo nu a reușit să câștige niciun meci în deplasare, remizând de cinci ori: 1-1 cu Sepsi, Rapid, Oțelul și Farul și 2-2 cu Poli Iași. După pauza prilejuită de meciurile naționalei în Liga Națiunilor, urmează derby-ul de tradiție al fotbalului românesc, dintre Dinamo și FCSB. meciul are loc pe 20 octombrie, de la ora 21:00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER