O trădează Paul Anton pe Dinamo? Căpitanul „câinilor”, propus lui Gigi Becali. „E potrivit pentru ce are nevoie FCSB!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

FCSB a început să se întărească pentru sezonul 2021-2022 din Liga 1, iar sub comanda lui Dinu Todoran au ajuns Alexandru Crețu, Stipe Vucur și Andrei Cordea.

Deși FCSB a făcut trei transferuri până în prezent, Dinu Vamă, fostul președinte al lui Dinamo și Rapid, este de părere că FCSB are nevoie de un jucător precum Paul Anton.

Colaboratorul ProSport susține că Paul Anton, căpitanul lui Dinamo, este jucătorul de care FCSB are nevoie la mijlocul terenului și a explicat de ce a ajuns la această concluzie. Dinu Vamă este de părere că formația roș-albastră a dat cel mai bun randament atunci când i-a avut pe Mihai Pintilii și Alexandru Bourceanu în primul 11.

Paul Anton, căpitanul lui Dinamo, propus la FCSB

„Trebuie un jucător la mijloc ca Pintilii sau Bourceanu, unul care să lege jocul, un jucător puternic pentru meciurile internaționale. L-au luat pe Crețu, dar el nu e un mijlocaș ca Pintilii. Ei au făcut performanță cu jucători precum Pintilii și Bourceanu, aici trebuie să găsească un jucător. Dacă Crețu e stoper… atunci au doi fundași centrali înalți, dar nu sunt rapizi.

Anton de la Dinamo e potrivit pentru ce are nevoie FCSB. Are tehnică, experiență. Așa ceva le trebuie. Eu zic că Nistor e pe o pantă descendentă. Nu i-ar ajuta Nistor, el e inter, nu e mijlocaș central care să ruptă jocul sau să construiască”, a spus Dinu Gheorghe pentru ProSport LIVE.

Cotat de site-urile de specialotate la 1,1 milioane de euro, Paul Anton a revenit la Dinamo pe 2 octombrie 2020 și mai are contract cu formația din „Ștefan cel Mare” până pe 30 iunie 2022.

Pe parcursul carierei, Paul Anton a mai evoluat la echipe precum KS Samara, Anzi, Getafe, Pandurii Târgu Jiu, Goloria Bistrița, FCM Târgu Mureș și Delta Tulcea.

  • 89 meciuri, 14 goluri și 9 pase decisive are Paul Anton la Dinamo
Publicat: 17 06. 2021, 20:53
Actualizat: 17 06. 2021, 23:25