Perspectivă inedită asupra grupei României: „E cea mai dificilă! Cea mai ușoară ar fi fost cu Franța și Spania” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
În direct la ProSport Live, Marius Mitran, directorul de comunicare din cadrul LPF, a oferit o perspectivă nouă, inedită, asupra grupei României din preliminariile pentru Campionatul European din 2024.
De ce ar fi fost mai bine ca naționala României să aibă parte de o grupă „infernală” în aceste preliminarii: „Atunci toată lumea avea alibiul”
El a spus că naționala pregătită de Edi Iordănescu va avea o misiune dificilă tocmai pentru că grupa pare accesibilă și că ar fi fost pe undeva mai bine dacă „tricolorii” s-ar fi duelat cu „giganți” ai Europei, întrucât în acel moment ar fi existat alibiul perfect pentru o eventuală ratare a calificării.
„Eu am altă teorie aici. Eu cred că avem cea mai dificilă grupă posibilă dintre toate. Pentru că cea mai ușoară ar fi fost așa: din grupa 1 valorică să ne vină Franța, din grupa a 2-a valorică Spania, din grupa a 3-a, nu știu, ceva de genul ăsta să ne vină.
Acolo ar fi fost cea mai ușoară grupă, pentru că am fi mers și am fi spus «Nu avem nicio șansă. Cum să batem Spania și Germania sau Anglia și Franța?» Tocmai atunci devine cea mai dificilă, în momentul în care e accesibilă, pentru că atunci slăbiciunile noastre, incapacitatea noastră de atâția ani de a produce calificări, succese, toate aceste lucruri se vor vedea.
Eu cred că grupa cea mai ușoară era cea pe care am amintit-o. Și atunci toată lumea avea liniștea, alibiul. Ce puteam să facem? Parcă vedeam declarațiile. Ideea este periculoasă tocmai că avem, de aceea la noi încep aceste calcule.
În mod normal, fotbalul e împărțit în două. Oamenii care l-au jucat și oamenii care l-au vorbit. Eu mă gândesc la ei, care au bătut Argentina, Anglia, Columbia… Să te gândești acum că urmașii tăi au teamă de Belarus și de Andorra. Că au, eu așa simt. Atunci grupa devine complicată. Eu cred că ce spune Hagi, are mare dreptate. Apropo de conștiința noastră”, a spus Marius Mitran, la ProSport Live.