Costel Lazăr, președintele clubului Petrolul Ploiești, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a anunțat când va fi înlocuită suprafața de joc de pe Stadionul „Ilie Oană”.
Oficialul prahovenilor a dezvăluit că s-a pus problema înlocuirii gazonului de pe Stadionul „Ilie Oană” încă dinaintea startului noului sezon al Superligii, însă decizia ar fi fost luată prea târziu.
Suporterii care și-au achiziționat abonamente ar fi avut de suferit.
În acest context, conducerea a luat decizia ca suprafața de joc a prahovenilor să fie schimbată în primăvara anului viitor, în luna mai.
„Da, s-a pus în discuție acest lucru la începutul campionatului, dar am considerat, împreună cu factorii locali, că nu este un moment prielnic să schimbăm gazonul, la acel moment, pentru că urma să înceapă campionatul și asta ar fi însemnat ca biletele, abonamentele și tot ceea ce vânduserăm noi până atunci să devină valabile pentru alt stadion. Nu era fair pentru abonați să îi invităm la Voluntari sau la Buzău sau nu știu unde s-ar fi găsit.
Și atunci s-a recurs la soluția de a se începe campionatul, de a se efectua anumite lucrări pentru îmbunătățirea gazonului, lucrări care au avut loc, și schimbarea gazonului să se facă prin luna mai, în anul viitor”, a spus Costel Lazăr, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER