CFR Cluj a fost eliminată din play-off-ul Conference League de Lazio Roma, iar Dan Petrescu a luat decizia finală în ceea ce privește viitorul său pe banca tehnică a campioanei României.
Florin Prunea, fostul oficial din Superliga, a dezvăluit că are informații că Dan Petrescu își dorește să continue pe banca tehnică a celor de la CFR Cluj, ba chiar să se stabilească la Cluj Napoca, însă soarta acestuia depinde de Neluțu Varga.
Chiar dacă susține că Dan Petrescu a luat hotărârea să rămână cât mai mult timp la formația din Gruia, Florin Prunea se teme că Neluțu Varga ar putea să fie influențat de anturajul său și să decidă să rupă contractul în cazul în care „Bursucul” nu va îndeplini obiectivul echipei.
Eu știu că Petrescu vrea să se stabilească în Cluj… Eu sper ca Neluțu Varga să nu fie influențat și să rupă contractul. Se poate întâmpla și asta. Eu știu că Petrescu vrea să continue la Cluj, dar depinde de Varga cât poate să echilibreze situația. Bugetul este unul pe măsură, sunt și datorii…”, a spus Florin Prunea pentru ProSport LIVE.
Dan Petrescu (55 de ani) a revenit pe banca tehnică a celor de la CFR Cluj pe 31 august 2021, după ce înainte o antrenase timp de o lună pe Kayserispor. „Bursucul” nu este la prima aventură pe banca tehnică a campioanei României. Acesta a mai pregătit echipa din Gruia în perioada iunie 2017 – iunie 2018 și martie 2019 – noiembrie 2020.
Alături de CFR Cluj, Dan Petrescu a câștigat patru titluri de campion (2017 – 2018, 2018 – 2019, 2019 – 2020 și 2021 – 2022, iar în sezonul actual din Superliga are o șansă mare să ajungă la cinci trofee câștigate cu trupa din Gruia, deoarece ardelenii se află pe locul doi după 26 de etape jucate în ediția 2022 – 2023, la două puncte în spatele liderului Farul Constanța.
Dan Petrescu și-a început cariera de antrenor principal la Sportul Studențesc, iar pe parcursul carierei a mai pregătit echipe precum Rapid, Wisla Cracovia, Unirea Urziceni, Kuban Krasnodar, Dinamo Moscova, Al Arabi, ASA Târgu Mureș, JS Suning, Al Nasr, GZ Hengfeng și Kayserispor.
După 26 de etape jucate în sezonul 2022 – 2023 din Superliga, CFR Cluj se află pe locul doi în clasament, cu 53 de puncte, la două în spatele liderului Farul Constanța și la cinci distanță de FCSB, ocupanta poziției a 3-a. Trupa condusă de Dan Petrescu are 17 victorii, două rezultate de egalitate și șapte înfrângeri în 26 de partide.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER