Planul de reorganizare modificat propus de Dinamo a trecut, iar din acest moment trebuie să intre în scenă acționarii din Red&White.
Clubul din Șos. Ștefan cel Mare a primit o veste uriașă în cursul zilei de luni, când, așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, judecătorul sindic a aprobat planul de reorganizare modificat.
Prezent în studioul ProSport Live, Florin Prunea, aflat printre creditorii salariali, spune că acționarii nu mai au acum nicio scuză să nu facă investiții la echipă. Fostul portar este convins că suporterii nu mai au răbdare.
Finanțatorii din Red&White, care dețin pachetul majoritar de acțiuni de la Dinamo, au aflat luni că datoriile istorice ale clubului s-au micșorat cu aproximativ 6 milioane de euro. Fostul internațional Florin Prunea le transmite, însă, că acesta este momentul în care vor dovedi dacă sunt sau nu „realii investitori” și îi avertizează că suporterii nu vor mai avea răbdare din acest moment.
„De acum, înainte, principalii acționari nu mai au nicio scuză. Pasul următor este clar, trebuie să vină să pună banii jos, pentru că este o sumă până în 2 milioane de euro, care nu este foarte mare, cum a fost la CFR, de exemplu, când Neluțu Varga a pus 7 milioane jos.
În plus, trebuie să dea drumul la treabă, la muncă. Nu îi mai iartă suporterii. Trebuie investiții, trebuie aduși jucători. Acum se va vedea dacă sunt realii investitori ai lui Dinamo sau nu”, a declarat Florin Prunea.
Unul dintre acționarii din Red&White, Eugen Voicu, a spus pentru ProSport că Dinamo ar urma să iasă din insolvență în sezonul viitor.
Urmează cu siguranță o mai bună organizare a clubului. Cu siguranță, un merit important îl are domnul Zăvăleanu. Primul pas va fi să atragem investitori, să încercăm să ajungem la un alt nivel. Ce pot să le transmit suporterilor este că în sezonul viitor ar urma să ieșim din insolvență și să avem alte planuri, alte obiective în campionat, alte perspective, mult mai bune. – Eugen Voicu, pentru ProSport
Urmează cu siguranță o mai bună organizare a clubului. Cu siguranță, un merit important îl are domnul Zăvăleanu. Primul pas va fi să atragem investitori, să încercăm să ajungem la un alt nivel. Ce pot să le transmit suporterilor este că în sezonul viitor ar urma să ieșim din insolvență și să avem alte planuri, alte obiective în campionat, alte perspective, mult mai bune.
– Eugen Voicu, pentru ProSport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER